|joi, iulie 27, 2017
  • Follow Us!

Muncitoare din Bangladesh pentru o fabrică din Vâlcea 

muncitoare-700x466
Românii nu vor să muncească pe salariu minim pe economie

După ce patronul unei fabrici de confecții aflată într-o comună vâlceană nu a găsit personal care să lucreze pe salariu minim pe economie, a apelat la importul de forță de muncă.

În comuna vâlceană Bărbăteşti, sunt așteptate acum femei din Bangladesh care să confecționeze haine pentru englezi.

Autorităţile și patronul fabricii de confecții s-au văzut nevoiți să angajeze croitorese din Asia pentru că localnicii refuză să muncească pe salariul minim pe economie, potrivit adevarul.ro.

Fabrica de confecţii textile din comuna Bărbăteşti a fost deschisă în urmă cu un an, iar de atunci patronii şi primarul din localitate încearcă să recruteze persoane care să confecţioneze haine pentru englezi.

„Când am adus acest investitor în Bărbăteşti am crezut că se vor bate oamenii pe cele 300 de locuri de muncă. Din păcate, nu a fost aşa. Fabrica are acum doar 28 de angajaţi din toată zona, de pe lângă Horezu. Degeaba am lipit afişe prin staţiile de autobuz şi am mers prin comune, pe la primării, să le spunem că avem locuri de muncă, că organizăm cursuri de calificare. N-a venit nimeni, oamenii nu vor să muncească”, a declarat primarul Constantin Banacu, citat de adevarul.ro.

Leave a Response