|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

HCM Râmnicu Vâlcea va licita pentru palmaresul Oltchimului 

Matei premiere handbaliste1

Primăria din Cisnădie a câştigat la licitaţie aparatura din sala de forţă existentă în Polivalenta din Vâlcea, dar şi una din tabelele de marcaj, toate aparţinând defunctei Oltchim.

Echipa de Divizia A Măgura Cisnădie va avea în dotare aparatura din sala de forţă care exista până azi în Polivanta din Rm.Vâlcea, contra sumei de 30.000 lei, dar şi o tabelă de marcaj, bunuri scoase la licitaţie după falimentul CS Oltchim. Reprezentanţii Primăriei din Cisnădie au venit azi la Vâlcea, de unde au îmbarcat tabela şi aparatele de forţă! Deşi înştiinţată de licitaţie, Primăria Rm.Vâlcea nu a participat şi astfel HCM rămâne pe moment fără sala de forţă. ”Noi am participat abia la a zecea licitaţie organizată pentru bunurile Oltchimului, ne-au interesat doar aparatura şi tabela”, a explicat edilul din Cisnădie.

Preşedintele clubului HCM  Rm. Vâlcea, Toma Pleşa, explică de ce nu a fost tentat de licitaţia pentru aparatură. ”Va fi o sală de forţă cu aparatură nouă, achiziţionată de DJST, începând din decembrie. Până atunci, ne decurcăm noi, mai sunt săli în Vâlcea. O tabelă rămâne în sală, fiind a DJTS, ca şi câteva biciclete ergonomice. Vom participa la licitaţie pentru palmaresul Oltchimului, aici suntem interesaţi, este normal, palmaresul e al oraşului. Deocamdată, însă, administratorul judiciar aşteaptă încă răspunsul de la EHF, unde a cerut o evaluare a acestuia”, a declarat preşedintele HCM-ului, Toma Pleşa.

Directorul DJTS Vâlcea, Bogdan Marinescu, a fost şi el interesat de licitaţie, dar legea nu i-a permis. ”Pe noi ne-a interesat să luăm vechea aparatură din sală, era aproape nouă, era un preţ avantajos, am fost şi la Minister, însă legea nu ne permite să achiziţionăm nimic second hand. Ne dorim să achiziţionăm până la finalul anului aparatură nouă pentru a face o sală. Cluburile care vor avea acces vor plăti însă un supliment la chirie”, a explicat Bogdan Marinescu.  (prosport.ro)

 

Leave a Response