|vineri, noiembrie 24, 2017
  • Follow Us!

Doi patroni din Craiova şi fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, acuzaţi de DNA că au „furat” 510 ha de pădure 

1342971309deaconeasa (2)

Zilele trecute, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție – Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați: Mircea Basarabă, administrator la SC Consult Turist Company SRL Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (4 acte materiale); Dan Mihai Petrulian, fost asociat la SC Consult Turist Company SRL Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii continuate de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (4 acte materiale); Gheorghe Deaconeasa, fost șef al Ocolului Silvic Voineasa, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (4 acte materiale).  În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada iunie 2004 – august 2006, inculpații Basarabă Mircea, Petrulian Mihai Dan și Deaconeasa Gheorghe au desfășurat o serie de activități pentru a dobândi, în mod fraudulos, terenuri forestiere situate în munții Puru, Galbenu și Petrimanu, din județul Vâlcea. Astfel, în cadrul procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, cei trei inculpați i-au indus în eroare pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voineasa și Malaia, respectiv pe membrii Comisiei județene Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată. Inculpații au acționat ca reprezentanți ai unor persoane fizice, moștenitori ai unor persoane despre care au susținut, în mod nereal, că ar avea drepturi de retrocedare asupra terenurilor respective și, în susținerea acestor afirmații mincinoase, au prezentat mai multe înscrisuri falsificate. Inculpatul Basarabă Mircea, în calitate de reprezentant al SC Consult Turist Company SRL Craiova, a încheiat cu moștenitorii contracte de prestări servicii prin care se angaja să-i reprezinte în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în munții Galbenu, Puru și Petrimanu. În schimbul acestor servicii, moștenitorii respectivi erau obligați să plătească o sumă echivalentă cu un procent de 15% din sumele încasate în urma vânzării terenurilor reconstituite, aspect care s-a concretizat.

Mircea Basarabă și Dan Petrulian au vrut să beneficieze de foloase materiale necuvenite prin obţinerea unor retrocedări frauduloase

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: punctul de plecare al demersurilor inculpatului Basarabă Mircea se află în perioada 30.06.2004-15.04.2005, când inculpatul Petrulian Mihai Dan împreună cu alte persoane l-au împuternicit pe primul menționat să îi reprezinte în procedura de reconstituire a unor terenuri ce urmau să fie revendicate în baza prevederilor legilor fondului funciar. Practic, în acest context, cei doi inculpați, Basarabă Mircea și Petrulian Mihai Dan s-au hotărât să beneficieze de foloase materiale necuvenite prin obținerea unor retrocedări frauduloase, apelând la sprijinul unor funcționari din cadrul Direcției Silvice Vâlcea, mai precis la sprijinul inculpatului Deaconeasa Gheorghe. Prin intermediul acestuia din urmă, care deținea, în acea perioadă, funcția de șef al Ocolului Silvic Voineasa din cadrul Direcției Silvice Vâlcea, au fost identificate terenuri forestiere al căror beneficiar ar fi trebuit să fie Statul român (atât în mod direct cât și în calitate de acționar al unor societăți cu capital integral sau majoritar de stat). Apoi, inducând în eroare o serie de funcționari, au reușit să deposedeze statul român, în mod fraudulos, de terenuri cu vegetație forestieră pe care, în scurt timp, le-au și înstrăinat către alte persoane. Ca și modalitate de operare, inculpații și-au preconstituit înscrisuri prin contrafacerea scrierii și ulterior, le-au folosit, atât în fața membrilor comisiilor implicate în cadrul procedurii de reconstituire a drepturilor de proprietate, cât și în fața instanțelor de judecată care au judecat litigiile decurgând din reconstituirea frauduloasă. În această modalitate, conform contractelor de presări de servicii, inculpații au obținut un folos necuvenit constând în procentajul de 15%, respectiv 25% din sumele încasate pe beneficiarii reconstituirii drepturilor, în urma vânzării terenurilor reconstituite. Prin activitățile realizate și prin folosirea de înscrisuri falsificate, toți cei trei inculpați au determinat funcționari publici din cadrul comisiilor locale și pe cei ai comisiei județene Vâlcea de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, să îndeplinească, fără vinovăție, în mod defectuos, acte referitoare la atribuțiile lor de serviciu având drept consecință deposedarea statului de o suprafață totală de 509,9 hectare de teren forestier, situate în munții Puru, Galbenu și Petrimanu, din județul Vâlcea. Valoarea totală a pagubei materiale cauzate Statului Român prin săvârșirea de către inculpați, a activității infracționale descrise mai sus este de 12,91 milioane de lei (echivalent cu 3,6 milioâane de euro). Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată legal de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea s-a constituit parte civilă în cauză. De asemenea, Direcția Silvică Vâlcea, în numele statului, s-a constituit parte civilă în cauză cu aceeași sumă. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea.

Deaconeasa: „În perioada aceea nu mai eram şeful Ocolului Silvic. Pădurile în cauză nu au mai fost puse în posesia proprietarilor”

Fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, spune că tot acest dosar este cusut cu aţă albă şi reprezintă „disjungerea disjungerilor” din alte dosare instrumentate de DNA. „În perioada când s-au făcut acele reconstituiri nu mai eram şeful Ocolului Silvic Voineasa şi nici în Comisia locală de fond funciar. Nici până în prezent, respectivele terenuri şi păduri nu au fost puse în posesia proprietarilor, deci nu este vorba de nici un prejudiciu. Mi s-a adus la cunoştinţă despre acest dosar în decembrie 2013, însă pe 31 ianuarie 2014 s-a schimbat încadrarea juridică a dosarului, întrucât de la 1 februarie intrau în vigoare noile Coduri Penale. Totul este o lucrătură a lui Nistor Călin, procurorul şef adjunct al DNA, şi a avocatei Anca Ionescu. Acuzaţia, cum că am participat impropriu la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave, este de la un capă la altul o găselniţă. Se parte că am deranjat interesele din zona respectivă ale fostului ministru Elena Udrea şi ale patronului Acomin, Dan Faur. Nu ştiu de unde au scos suma aceea de 3,6 milioane de euro pentru că înainate era vorba de 5 milioane euro. Cum a calculat acel expert? DNA-ul foloseşte acte comuniste împotriva proprietarilor reali de teren. Este o aciune la CEDO împotriva celor care au făcut astfel de abuzuri”, ne-a spus fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa.

(Petre Coman)

Leave a Response