|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Alexandru Dediu, desemnat oficial lider interimar al PC Vâlcea 

dediu_alexandru1

Sâmbătă, 18 ianuarie, în jurul prânzului, la sediul Primăriei Păuşeşti Măglaşi a avut loc o întâlnire de lucru a liderilor Partidului Conservator Vâlcea şi de la centru, ocazie cu care s-au căutat soluţii la inedita împrejurare cu care filiala de la Vâlcea se confruntă. Spaţiul pe care PC Vâlcea l-a ocupat ca sediu de la începutul anului 2001 pe strada Carol I (numită şi a partidelor), nr. 30, bl. D6, parter, a fost preluat cu acte în regulă de „fraţii” mai mari de la PSD. Pierderea acestei locaţii spaţioase şi strategice, ce costa PC doar 264 de lei lunar, s-a datorat faptului că începând cu luna martie 2011 nu a mai fost plătită chiria, la care s-au adăugat şi alte datorii către furnizorii de utilităţi. Acum, mai toată lumea arată cu degetul către foştii şefi ai conservatorilor, se fac referiri în special la foştii lideri Ionel Giuran şi Nicu Constantin. Nimeni nu poate explica deocamdată cum filiala condusă de cei doi a suferit asemenea pierdere. Probabil, fosta conducere s-a culcat pe ideea că tăticii de la PSD vor fi îngăduitori şi vor trece datoriile cu vederea. Însă, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Conducerea PSD Vâlcea nu s-a lăsat înduplecată şi a ales să trateze micul partid „ca pe o conservă ce o deschid doar la nevoie”, adică o dată la patru ani.

Pentru a mai „drege busuiocul”, membrii serioşi ai partidului, împreună cu cei de la centru, l-au desemnat în funcţia de preşedinte interimar pe Alexandru Dediu primarul localităţii Păuşeşti Măglaşi. O prezenţă demnă şi apreciată pe scena politică locală, primarul Alexandru Dediu a reuşit să îşi impună ideile cu eleganţă şi rafinament. Este unul din oamenii care s-au impus în societate prin autenticitate şi decenţă. Odată cu numirea lui, direct de la Bucureşti, a fost constituit şi un comitet interimar coordonator, care să se ocupe de revitalizarea valorilor care au consacrat Filiala Partidului Conservator Vâlcea, alcătuit din Alexandru Dediu preşedinte interimar şi Traian Dumitraşcu, Gheorghe Dumbravă, Gheorghe Nicolae şi Gabriel Sorin Petrescu, în calitate de membrii. Organizarea şedinţei cu caracter extraordinar de sâmbătă a PC Vâlcea, asigurată de primarul de la Păuşeşti Măglaşi, a fost exemplară. Însă, lucrurile nu sunt deloc simple, numeroşi participanţi s-au arătat profund nemulţumiţi atât de fosta conducere locală cât şi de cei care conduc la nivel naţional, mai precis acolo unde PC are oameni în fruntea ministerelor de resort. Au existat dispute verbale şi nemulţumiri, oamenii în sfârşit au avut ocazia să-şi spună păsurile, acolo, fiind prezenţi şi delegaţi de la Bucureşti. S-a stabilit, printre altele, ca alegerile să fie cât mai curând, deoarece interimatul nu face decât să slăbească partidul. Astfel, de comun acord, s-a stabilit ca în maxim 60 de zile să fie alegeri la PC Filiala Vâlcea. În tot acest răstimp, redacţia noastră va monitoriza şi va acorda tot sprijinul primarului şi preşedintelui interimar Alexandru Dediu pentru a asigura alegeri într-un climat onest cum de altfel este şi persoana sa.

(Marian Dinu)

Leave a Response