|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Ion Cîlea susţine mărirea salariilor la CET Govora şi sistează angajările 

1507336-roronoa_zoro_by_aes_kawa

Într-un comunicat de presă, elaborat cam ambiguu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, acest veritabil Zoro al judeţului Vâlcea a anunţat cu surle şi trâmbiţe că s-au mărit salariile muncitorilor de la CET Govora. Din păcate, Zoro Cîlea a uitat să menţioneze ESENŢIALUL: cu cât s-au majorat salariile, ce procent? Dacă nu revine cu o informaţie concretă, comunicatul de presă poate să fie interpretat ca un fel de praf în ochii muncitorilor CET-ului sau gargară populistă ieftină. Şi ca să nu mai lungim vorba, redăm în totalitate comunicatul:

„Dacă decizia de a furniza Societăţii OLTCHIM Rm. Vâlcea energie electrică şi energie termică într-o perioadă de extremă criză financiară pentru ea a aparţinut conducerii adminsitrative şi Consiliului Judeţean, în calitatea sa de unic acţionar, eforturile de a produce acea energie au aparţinut integral personalului de execuţie din cadrul CET Govora. „Am depus şi depunem în continuare eforturi semnificative – se precizează în adresa pe care liderii sindicatelor au adresat-o preşedintelui Consiliului Judeţean, dr. ing. ION CÎLEA. Înţelegem realităţile economico – sociale şi ne păstrăm încrederea şi ataşamentul în obiectivele extrem de dificile şi complexe cu care se confruntă CET Govora. De pe această poziţie vă solicităm ca fondul de salarii să se utilizeze intr-o formulă care să confere o mai bună siguranţă, echitate şi o corelare cu nivelul de responsabilitate”.

Mai concret spus, liderii de sindicat au cerut să se analizeze posibilităţile şi sursele financiare pentru o corectă şi îndreptăţită majorare a salariilor care au rămas nemodificate de aproape 5 ani.

La întâlnirea pe care preşedintele Ion Cîlea a avut-o cu liderii de sindicat, acesta le-a dat asigurări că va propune Consiliului de Administraţie de la CET Govora să reanalizeze bugetul de venituri şi cheltuieli şi, în funcţie de resurse, să adopte măsuri de majorare a grilei de salarizare.

Sesizat de cererile sindicale, Consiliul de Administraţie s-a întrunit la începutul acestei săptămâni într-o şedinţă la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean pentru a susţine revendicările îndreptăţite ale salariaţilor, în condiţiile încadrării în limitele bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an şi ale numărului de personal angajat. De asemenea, preşdintele Ion Cîlea a propus ca îmbunătăţirea grilei de salarizare să aibă loc doar pe seama creşterii productivităţii muncii şi reducerii cheltuielilor, soluţii cu care liderii de sindicat au fost de acord acceptând în plus şi măsura ca posturile rămase vacante în urma ieşirilor de personal prin pensionare, sau pe alte căi, să fie ocupate prin redistribuirea personalului existent fără să se mai facă alte angajări.

 

 

 

Leave a Response