|joi, septembrie 20, 2018
  • Follow Us!

În Colegiul Drăgăşani, trebuie să candidăm sub sigla Mişcării Populare 

• Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Adrian Iliescu (PDL):

În Colegiul Drăgăşani, trebuie să candidăm sub sigla Mişcării Populare

• şeful Colegiului Electoral Drăgăşani spune că „în localităţile din colegiu doresc să conving colegii şi partenerii politici că trebuie să candidăm sub sigla Mişcării Populare. Aşa vom avea cel mai bun rezultat!”

Se apropie alegerile şi, încet-încet, încep să se cristalizeze soluţiile pe care fiecare partid în parte vrea să le susţină pentru a obţine un rezultat cât mai bun la alegerile locale. Am ales astăzi să aflăm părerea unuia din politicienii care gestionează problemele politice din sudul judeţului. Valentin Iliescu, preşedintele Colegiului Electoral Drăgăşani din partea PDL şi ministru pentru relaţia cu parlamentul.

• Cum consideraţi că vor fi alegerile locale din zona de sud a judeţului? Ce speranţe aveţi în privinţa partidului pe care îl conduceţi?
Valentin Iliescu: „O competiţie în care oamenii, candidaţii, vor fi cel mai important capital. Sunt convins că se vor încerca suficiente manevre de mituire. Dar , repet, cel mai important atu vor fi oamenii, candidaţii susţinuţi de fiecare partid în parte. Spun că în mod sigur primarii care şi-au făcut datoria faţă de comunitate vor câştiga detaşat. De aici şi încercarea unor lideri de a momi primari din alte partide cu care să-şi consolideze poziţiile politice. De aici şi încercarea de a acredita ideea că viitoarea guvernare o va face Uniunea Social Democrată. Şi că nu este bine să fii în afara guvernării. O campanie manipulatoare cu care USL-ul încearcă să-şi conserve rezultatul din 2008, an în care a câştigat la pas alegerile locale din zona de sud. 

Ori cine judecă lucrurile corect realizează că actuala administraţie a judeţului nu a ajutat deloc localităţile din sudul judeţului. De aici şi sintagma de «sudul sărac al judeţului». După ce 4 ani de zile ai dat bani cu pipeta primarilor PSD, profund nemulţumiţi de finanţarea primită în toţi aceşti ani de la Consiliul Judeţean, acum vii şi promiţi marea cu sarea şi primarilor de la PDL. Doar că oamenii s-au trezit. Şi, în primul rând, primarii. Care nu mai pot fi duşi de nas. Veţi vedea că nu vor pleca de la PDL primari în exerciţiu, dar veţi vedea că primari ai PSD şi PNL vor candida în iunie sub sigla Mişcării Populare”.

• Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre Mişcarea Populară ?
Valentin Iliescu: „Alianţa electorală pe care o vom constitui până la alegerile locală, ca forţă politică de centru-dreapta, capabilă să asigure o concurenţă totală pentru actualul USL. Este, din punctul meu de vedere soluţia ca să putem învinge chiar şi la Vâlcea actuală forţa politică de stânga. Şi voi lupta cu toate mijloacele luptei politice că să realizez o adevărată coaliţie a forţelor de dreapta. Aşa cum am marea ambiţie să identific şi să promovez un contracandidat foarte puternic pentru Ion Cîlea”.

Sursa: www.valcea-news.ro

Leave a Response