|marți, august 20, 2019
  • Follow Us!

Deputatul Vasile Bleotu a încălcat legea, fiind în stare de incompatibilitate de peste 4 ani 

• În urma constatărilor Agenţiei Naţionale de Integritate,

Deputatul Vasile Bleotu a încălcat legea, fiind în stare de incompatibilitate de peste 4 ani

Săptămâna trecută, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Bleotu, este în incompatibilitate, întrucât, pe lângă calitatea de parlamentar este şi director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB). Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a ajuns la concluzia, în urma procedurilor de evaluare, că a fost încălcată legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Vasile Bleotu, deputat în Parlamentul României. Este clar pentru toată lumea că deputatul Vasile Bleotu nu va renunţa în ruptul capului la un „peşte gras”, aşa cum este funcţia de director în cadrul BNR, pentru că de aici ridică lunar un salariu net de peste 100 milioane de lei vechi.

Potrivit unui comunicat de presă, remis de ANI în 6 ianuarie 2012, „sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Vasile Bleotu fiind informat, prin adresa nr. 10417/G/I.I./9 februarie 2011, despre declanşarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 128540/G/I.I./14 decembrie 2011 (confirmare de primire din data de 22 decembrie 2011), lui Vasile Bleotu i-au fost aduse la cunoştinţă elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 4 ianuarie 2012, Vasile Bleotu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la 10 noiembrie 2010, s-au constatat următoarele: Vasile Bleotu se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 20 decembrie 2007 – în prezent, întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât şi funcţia director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare. Începând cu data de 20 decembrie 2007 – în prezent, Vasile Bleotu deţine calitatea de deputat în Parlamentul României. De asemenea, Vasile Bleotu deţine, începând cu data de 18 februarie 2005 – în prezent, funcţia de director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB). Conform prevederilor art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, «calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului».

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare”.

În replică, deputatul PSD Vasile Bleotu a arătat că inspectorii ANI au interpretat greşit Legea 161/2003, funcţia sa de director economic la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) neîncadrându-se în prevederile legii. „Eu şi FGDB am depus şi în 2008, după ce am intrat în Parlament, şi în 2009, după ce am câştigat un nou mandat de deputat, cereri şi la Comisia juridică a Camerei şi la Biroul Permanent, pentru ca deputaţii jurişti să stabilească dacă sunt sau nu în incompatibilitate. Comisia Juridică a stabilit că, între mandatul de deputat şi cel de director economic la FGDB, nu există incompatibilitate. Am respectat toate procedurile”, a explicat Bleotu. Deputatul a mai arătat că FGDB nu este nici societate comercială, nefiind înregistrată la Registrul Comerţului, nu societate financiară sau de asigurări şi nu primeşte bani din bugetul de stat. Vasile Bleotu a mai spus că va contesta decizia ANI în contencios administrativ, la Curtea de Apel.

(Petre Coman)

Leave a Response