|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Mircia Gutău ar putea fi eliberat 

Mircia Gutău ar putea fi eliberat

Luni dimineaţa, aşadar chiar la acest început de săptămână, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în faţa completului de 9 judecători, se derulează procesul ultimei şanse pentru fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, condamnat pe nedrept în primăvara acestui an. După zeci de zile şi nopţi de muncă, maestrul Veronel Rădulescu a depus o magistrală lucrare cuprinzând motivele de recurs în anulare,din care cităm doar un fragment:

„SUNT IN INCHISOARE DE MAI MULT DE UN AN DE ZILE FARA SA FIU VINOVAT, FARA SA EXISTE VREO PROBA OBIECTIVA, DIRECTA, LEGALA SI CONCLUDENTA CAPABILA SA INFRANGA PREZUMTIA NEVINOVATIEI MELE SI FARA SA FIU JUDECAT, LIPSIND IN TOTALITATE PROCEDURA REJUDECARII CAUZEI MELE DE CATRE INSTANTA DE RECURS CARE M-A CONDAMNAT PRIN DECIZIE LOVITA DE NULITATE ODATA CU CASAREA HOTARARILOR DE ACHITARE ALE INSTANTELOR DE FOND SI APEL PE BAZA ACELUIASI DOSAR IN CARE AM FOST ACHITAT PE MOTIV CA FAPTA INCRIMINATA NU EXISTA.
PE INTREG PARCURSUL URMARIRII PENALE DAR SI CERCETARII JUDECATORESTI MI-AU FOST INCALCATE DREPTURILE PROCESUALE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE PREVAZUTE DE SUTE DE TEXTE DE LEGE DIN CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEURA PENALA, CONSTITUTIA ROMANIEI, CARTA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI, CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE DAR MAI ALES MI-AU FOST INCALCATE DREPTURILE LA LIBERTATE, LA UN PROCES ECHITABIL SI LA APARARE, DREPTUL LA RESPECTAREA VIETII PRIVATE SI DREPTUL LA UN RECURS EFECTIV CONSACRATE DE CONVENTIA EUROPEANA PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE (art.1, 5, 6, 7, 8 si 13) SI PROTOCOLUL ADITIONAL NR. 7 LA CONVENTIE ASA CUM VOM DEMONSTRA IN CONTINUARE SI CUM LE VOM PREZENTA IN DETALIU INTR-UN MEMORIU SEPARAT.

Referitor la Decizia penala nr. 1425 din 14 aprilie 2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in dosarul nr. 801/1/2010 ce face obiectul prezentului recurs, prin care mi-a fost respinsa cererea de admitere in principiu, prevazuta de art. 391 Cpp a contestatiei in anulare formulata de mine impotriva Deciziei nr. 273 din 27.01.2010 a Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntate in dosarul nr. 698/57/2008, precum si cererea de suspendare a acestei decizii, facem urmatoarele precizari:

– In aplicarea Deciziei nr. 10 din 9 februarie 2009 pronuntata de SECTIILE UNITE ale ICCJ care precizeaza ca “…prin natura si continutul ei specific, o astfel de procedura prealabila, de examinare a contestatiei in anulare sub aspectul admisibilitatii in principiu, nu vizeaza insasi solutionarea acestei cai extraordinare de atac, ci doar verificarea daca sunt intrunite conditiile de exercitare a acesteia…” si ca “procedura admiterii in principiu, astfel cum este prevazuta in art. 391 din Codul de procedura penala nu priveste insasi judecarea contestatiei in anulare…” constatam ca hotararea ce face obiectul prezentului recurs priveste un alt fond pentru ca “nu priveste insasi judecarea contestatiei in anulare…” fiind astfel o sentinta data in prima instanta de Inalta Curte de Casatie si Justitie conform competentei prevazute de art. 29, pct. 1, lit. g) coroborat cu art. 389 si 391 din Codul de procedura penala;

 – Ca o consecinta, prezentul recurs este promovat in baza art. 13 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale si Protocolului aditional nr. 7 – dreptul la un recurs efectiv – si in aplicarea art. 385 ind. 1, pct. 1, lit. d) coroborat cu art. 385 ind. 9, pct. 10 si pct. 17 ind. 1 (repus in vigoare prin declararea neconstitutionalitatii actului de abrogare prin Decizia nr. 783/2009 a Curtii Constitutionale) raportat la art. 385 ind. 9 pct. 18 si este de competenta Completul de 9 Judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie conform art. 29, pct. 2, lit. c) din Cpp si art. 24 din Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciara;

– Competenta de solutionare a prezentului recurs de catre Completul de 9 Judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie rezulta si din art. 29 pct. 5, alin. b) avand in vedere faptul ca suntem in cazul in care cursul justitiei a fost intrerupt prin respingerea admisibilitatii in principiu, in mod netemeinic si nelegal, cu consecinta neanalizarii pe fond a contestatiei in anulare ca un recurs efectiv asupra declararii vinovatiei mele.

– Pentru a intari argumentele de mai sus intelegem sa invocam urmatoarele considerente formulate de Curtea Constitutionala in Decizia nr.694 din 20.05.2010: “Accesul la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutia României, presupune posibilitatea concreta de a uza de toate mijloacele procesuale pentru apararea unui drept sau interes legitim, inclusiv împotriva unei condamnari posibil incorecte, sens în care, potrivit art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, „Orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii sale de catre o jurisdictie superioara.”…

Dreptul în cauza este unul subiectiv de natura procedurala si poate fi invocat atunci când legiuitorul, ca autoritate publica, l-a afectat prin actiunea sau omisiunea sa… Aceasta întrucât caracterul efectiv al unei cai de atac impune ca aceasta sa fie de natura a împiedica executarea unor masuri contrare dispozitiilor Conventiei si ale caror consecinte apar ca potential ireversibile…

Retinerea unei împrejurari esentiale fara ca probele administrate sa o sustina sau neretinerea unei împrejurari esentiale, desi probele administrate o confirmau, sunt ipoteze rezultate dintr-o reala denaturare a acestora si care justifica pe deplin necesitatea mentinerii în legislatie a unei asemenea posibilitati de cenzura ce vizeaza aspecte de evidenta lipsa a legalitatii unei hotarâri penale, care se circumscriu lato sensu în sfera principiului referitor la dreptul la un proces echitabil si la un recurs efectiv.”

-Cu privire la obligativitatea aplicarii considerentelor de mai sus, Curtea Constitutionala, prin aceeasi Decizie, precizeaza: “Curtea retine ca atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.”

Sentinta (numita Decizie) nr. nr. 1425 din 14 aprilie 2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in dosarul nr. 801/1/2010 ce face obiectul prezentului recurs, este netemeinica si nelegala avand in vedere urmatoarele considerente:

Desi constata ca prin contestatia in anulare (cale extraordinara de atac) “puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti trebuie sacrificata” atunci cand este necesara “pentru restabilirea legalitatii si pentru asigurarea drepturilor esentiale ale partilor in proces” iar principiul stabilitatii hotararilor judecatoresti definitive poate sa sufere atingeri in cazurile in care “garantiile acordate de lege partilor au fost incalcate, astfel incat judecata nu poate fi considerata ca reprezantand o justa stabilire a adevarului”, asa cum este cazul nostru, instanta a facut o gresita aplicare a legii, respectiv a art. 391 din Codul de procedura penala, pronuntandu-se prin respingerea admisibilitatii in principiu si in consecinta, respingerea cererii de suspendare.

In acest sens, este de necontestat faptul ca cererea introductiva a fost inregistrata in termenul prevazut de lege, ca au fost invocate dovezi aflate la dosar si ca motivele de contestatie sunt din cele prevazute in art. 386 Cpp., asa cum rezulta din cererea introductiva, din precizarile la cererea introductiva, concluziile scrise si cele formulate oral in fata instantei.

Fata de motivele de contestatie formulate in baza art. 386 lit. a) si 386 lit. e) ce urmau a fi analizate si ca o consecinta a aplicarii art. 386 lit. a coroborat cu art. 323 si 289 Cod proc. penala, referitor la obligatia instantei de recurs de a proceda la ascultarea inculpatului prezent potrivit dispozitiilor cuprinse in Partea speciala, Titlul II, Capitolul II atunci cand instantele de fond si apel nu au pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare, respectand principiile nemijlocirii, publicitatii, oralitatii si contradictorialitatii, este de mentionat faptul ca, lipsind in totalitate procedura de rejudecare a cauzei dupa casarea sentintelor date in fond si in apel, nefiind acordat nici macar termenul pentru rejudecare, este vadit faptul ca necitarea la termenul de rejudecare poate fi invocata de toate partile din proces pentru ca acest termen nici nu a existat fara sa mai putem vorbi de vreo procedura de citare.

Instanta s-a limitat la analizarea necitarii denuntatorului Popescu Constantin pe care l-a considerat ca nefiind parte in proces prin prisma art. 6 ind 1 alin. 4 din Legea 78/2000, neaplicabil in acest dosar, ignorand in totalitate art. 19 din aceeasi lege care califica persoanele aflate in aceste situatii ca “parte vatamata”. Daca vom analiza situatia juridica a denuntatorului-martor-parte vatamata-parte civila, Popescu Constantin, in calitatea sa de asociat si administrator al societatii comerciale care ar fi beneficiat de favorurile obtinute ca urmare a producerii infractiunii de dare de mita, sanctionata de art. 255 cod penal, coroborat cu art.1 si 6 din Legea 78/2000 si aplicand Decizia nr. 59 din 24 septembrie 2007 a SECTIILOR UNITE ale ICCJ care prevede ca “dispozitiile art. 255 alin. 3 si 5 (privind nepedepsirea faptuitorului si restituirea banilor, valorilor si bunurilor care au facut obiectul infractiunii) sunt aplicabile numai infractiunilor incadrate exclusiv conform art. 255 Cod penal, nefiind aplicabile dispozitiile legii speciale, respectiv art. 6 ind. 1 alin 2 si 4 din Legea 78/2000”, atunci atunci acesta ar trebui sa fie parte in procesul penal in calitate de inculpat. In legatura cu motivul de contestatie invocat de noi si prevazut de art. 386 lit. e) instanta de fond a retinut un singur aspect si anume faptul ca “din continutul incheierii de sedinta din data de 9 noiembrie 2009 (fila 24 dosar recurs) rezulta ca inculpatii s-au prevalat de dreptul la tacere, instanta de recurs fiind obligata sa constate incidenta dispozitiilor art.70 alin. 2 Cod procedura penala”. Acest aspect, pe langa faptul ca nu este adevarat, nu este nici relevant avand in vedere momentul procesual in care este determinat.

Pentru a demonstra ca niciun inculpat nu a invocat art. 70 Cpp si nu s-a prevalat expres de dreptul la tacere am solicitat, in baza art. 13, pct. 3 din Legea 304/2004, eliberarea unor copii ale transcrierilor sedintelor de judecata ale dosarului nr. 698/57/2008 de la termenele din 09.11,2009, din 07.12.2009 si din 11.01.2010, copii ce ne-au fost communicate de Sectia Penala a ICCJ cu adresa nr. 10/B/2010 si pe care le anexam in copie la prezentele motive de recurs, din care rezulta fara echivoc ca niciun inculpat nu a exprimat vreo solicitare de a i se respecta dreptul la tacere.

Fata de cele prezentate mai sus, mentiunea facuta de instanta in incheierea din 9 noiembrie 2009, la primul termen de judecata, inainte chiar de rezolvarea cererilor prealabile si incidente, conform careia inculpatii din dosar, “pe rand, au aratat ca nu doresc sa dea declaratii si ca se prevaleaza de dreptul la tacere” este absolut neadevarata si absolut nerelevanta.
Cu atat mai mult, apreciererile facute asupra acestui aspect de catre instanta de recurs in cuprinsul Deciziei nr.273 din 27.01.2010 ce face obiectul prezentei contestatii in anulare, aprecieri aflate la pag. 8, ultimul alineat si pag. 9, primul alineat, sunt total netemeinice, neadevarate si nejustificate.

Analizand continutul transcrierilor sedintelor de judecata, anexate si mentionate mai sus, este usor de constatat ca instanta de recurs a trecut peste toate procedurile cuprinse in Partea speciala a Codului de procedura penala, titlul II, capitolele I si II si prevazute de art. 322 Cpp si urmatoarele pana la art. 339 Cpp procedand direct la dezbateri (art.340 Cpp), ultimul cuvant al inculpatului (art. 341 Cpp) si la deliberari (art. 343 si urmatoarele din Cpp).

Daca tinem cont de faptul ca Decizia de condamnare a fost data cu opinie majoritara iar presedinta completului de judecata a formulat opinie separata de respingere a recursului DNA ca nefondat, se poate explica faptul ca aceasta lipsa, omisiune a procedurii de rejudecare s-a putut intampla ca urmare a reprezentarilor subiective si convingerilor presedintei completului de judecata care a condus lucrarile sedintei de judecata considerand ca instanta se va pronunta pe solutia de respingere a recursului.

In cadrul deliberarilor nefiind consens, presedinta completului si-a mentinut convingerile si, prin opinie separata a apreciat ca solutia corecta si legala este aceea de respingere a recursului ca nefondat. Ceilalti doi membrii ai completului prin opinie majoritara contrara ar fi putut sa admita recursul, sa caseze hotararile recurate si sa retina cauza pentru rejudecare de catre instanta de recurs, caz in care se pronuntau prin decizie si asupra probelor ce urmau a fi reanalizate si acordau un nou termen pentru rejudecare, lucru care nu s-a mai intamplat si, direct au dispus condamnarea.

In acest context, instanta de recurs nu a indeplinit obligatiile procesuale de a se pronunta prin decizie asupra casarii hotararilor de achitare si a retinerii cauzei pentru rejudecare la instanta de recurs, moment in care avea obligatia sa fixeze un nou termen pentru rejudecare si sa se pronunte asupra probelor ce urmau a fi administrate.

La acest nou termen pentru rejudecare instanta de recurs avea obligatia sa ma audieze pe mine si pe coinculpat, conform art art.385 ind 16 din Codul de procedura penala pentru ca ne aflam in situatia descrisa de textul de lege, fiind achitati la instantele de fond si apel, in contextul administrarii de probe si rejudecarii desfasurate potrivit dispozitiilor cuprinse in Partea speciala a Cpp, titlul II, capitolele I si II, in conditii de contradictorialitate cu partea vatamata (denuntator, martor, parte civila etc.) Tot la acest nou termen instanta de recurs trebuia sa citeze pe denuntatorul Popescu Constantin si sa-l audieze in mod nemijlocit, respectand principiile nemijlocirii, publicitatii, oralitatii si contradictorialitatii precum si sa administreze orice alte probe utile pentru aflarea adevarului.

Tot în faţa aceluiaşi complet, avocatul Rădulescu va pleda şi pentru schimbarea jurisprudenţei Î.C.C.J.,în sensul cerut de Curtea Europeană a Dreptulor Omului. Iată un fragment din cel de al doilea document cu care apărătorului lui Mircia Gutău se prezintă în instanţă:

„-Curtea Constitutionala in Decizia nr.694 din 20.05.2010: “Accesul la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutia României, presupune posibilitatea concreta de a uza de toate mijloacele procesuale pentru apararea unui drept sau interes legitim, inclusiv împotriva unei condamnari posibil incorecte, sens în care, potrivit art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, „Orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii sale de catre o jurisdictie superioara.”… Dreptul în cauza este unul subiectiv de natura procedurala si poate fi invocat atunci când legiuitorul, ca autoritate publica, l-a afectat prin actiunea sau omisiunea sa… Aceasta întrucât caracterul efectiv al unei cai de atac impune ca aceasta sa fie de natura a împiedica executarea unor masuri contrare dispozitiilor Conventiei si ale caror consecinte apar ca potential ireversibile…

Retinerea unei împrejurari esentiale fara ca probele administrate sa o sustina sau neretinerea unei împrejurari esentiale, desi probele administrate o confirmau, sunt ipoteze rezultate dintr-o reala denaturare a acestora si care justifica pe deplin necesitatea mentinerii în legislatie a unei asemenea posibilitati de cenzura ce vizeaza aspecte de evidenta lipsa a legalitatii unei hotarâri penale, care se circumscriu lato sensu în sfera principiului referitor la dreptul la un proces echitabil si la un recurs efectiv.”

Aceasta este ultima şansă nu doar pentru ca Mircia Gutău să iasă din închisoare înainte de termen, ci şi pentru a fi declarat nevinovat şi a-şi putea relua statutul pe care l-a avut înaintea acestei erori judiciare. Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)

Leave a Response