|vineri, aprilie 20, 2018
  • Follow Us!

Nu mi se pare normal ca cineva să preia o funcţie fără luptă 

• Cosmin Lovin, contracandidatul lui Lucian Rădulescu la şefia TSD Vâlcea, a declarat:

„Nu mi se pare normal ca cineva să preia o funcţie fără luptă!”

Sâmbătă, 25 septembrie 2010, va avea loc Conferinţa Judeţeană de Alegeri la Tineretul Social Democrat Vâlcea, primele după 15 ani de „hegemonie” a lui Costi Rădulescu. Unul din principalii candidaţi la funcţia de preşedinte al TSD Vâlcea este Cosmin Lovin, cel care îşi propune să schimbe radical activitatea organizaţiei şi să dea un suflu nou acestei structuri de tineret din cadrul PSD Vâlcea.

„M-am înscris în cursa pentru conducerea tinerilor social-democraţi, întrucât trebuia să candideze doamna Carmen Predescu. Din păcate, ea a plecat în Franţa, iar nemafiind un alt contracandidat, m-am simţit obligat să candidez eu. Tinerii din TSD trebuie să aibă mai multe opţiuni atunci când aleg un preşedinte. Am avut un gust amar la Colegiului Lărgit al Biroului Municipal al TSD Râmnicu Vâlcea, atunci când l-am văzut pe Ion Matei că a încercat să-mi bage pumnul în gură.

În loc să asigure buna desfăşurare a şedinţei, în spiritul fair-play-ului, m-a jignit spunându-mi că vin de la marginea pădurii. Cu toate acestea, vreau să-l asigur de toată consideraţia mea şi de sprijinul meu total şi necondiţionat în orice împrejurare. Îmi propun, ca obiective, întărirea şi dezvoltarea organizaţiilor locale de tineret din judeţul Vâlcea, precum şi promovarea tinerilor pe listele de candidaţi PSD la consilii locale şi judeţene la alegerile din 2012”, ne-a declarat Cosmin Lovin.

Iată ce a spus Cosmin Lovin, printre altele, la şedinţa Colegiului Lărgit al Biroului Municipal al TSD Râmnicu Vâlcea: „Vreau să vă precizez că n-am avut nici o o clipă în gând să candidez. Candidatul pregătit în locul meu, în această zi, era Carmen Predescu care, din păcate, a plecat în Franţa exact din motivul pe care îl spunea colegul meu Lucian Rădulescu. Nu mi se pare normal ca cineva să preia o funcţie fără luptă.

Atunci, dacă nici unul dintre voi nu are curajul să candideze, să vedem şi noi care este poziţia domnului Lucian Rădulescu în organizaţie şi câtă forţă are. Asta vrem să vedem acum, câtă priză are la public. Niciodată nu mi-am dorit această funcţie, însă dacă nici unul dintre voi nu a anunţat că ar vrea să candideze, mă simt obligat să iau atitudine. Nu sunt un haiduc apărut la colţul pădurii care vine să candideze, eu sunt de un an în organizaţie. Am fost exclus, nu ştiu din ce motive”. (N.T.)

Leave a Response