|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Emisiune de obligaţiuni de la Hidroenergetica 

Emisiune de obligaţiuni de la Hidroenergetica

Compania Hidroenergetica, rezultată în urma reorganizării sectorului energetic din România ar urma să lanseze, în primăvara anului viitor, o emisiune de obligaţiuni de câteva sute de milioane de euro, care vor fi folosite la modernizarea termocentralelor din cadrul gigantului energetic. „Ne uităm la o emisiune de obligaţiuni (hârtii de valoare, n.r.) pentru primăvara lui 2011 de câteva sute de milioane de euro, să modernizăm termocentralele.

Am ales această variantă pentru că obligaţiunile sunt mai sigure şi pentru acestea vom plăti o dobândă mai mică decât pentru bănci”, a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica şi administratorul proiectului Hidroenergetica. Acesta a mai precizat că rămâne valabil termenul de punere în funcţiune a celor două mari companii, pentru 1 iulie. Electra SA ar urma să fie formată din complexurile energetic Turceni, Rovinari şi Craiova, Nuclearelectrica, SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu, SH Târgu Jiu, sucursale (fără personalitate juridică) din structura Hidroelectrica, filiala Hidroserv Râmnicu Vâlcea, din structura Hidroelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO).

Hidroenergetica va fi alcătuită din Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursale din structura Termoelectrica (S.E. Paroşeni şi Termoserv Paroşeni), sucursale din structura Hidroelectrica (SH Bistriţa, SH Buzău, SH Cluj, SH Curtea de Argeş, SH Haţeg, SH Porţile de Fier, SH Oradea, SH Sebeş şi SH Slatina), filiale ale Hidroelectrica (Hidroserv Bistriţa, Hidroserv Slatina, Hidroserv Porţile de Fier, Hidroserv Curtea de Argeş, Hidroserv Sebeş, Hidroserv Haţeg şi Hidroserv Cluj), parte din Compania Naţională a Huilei după restructurare. (A.V.)

Leave a Response