|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Senatorul Emilian Frâncu, în apărarea şomerilor 

Senatorul Emilian Frâncu, în apărarea şomerilor

Senatorul PNL Emilian Frâncu a adresat miniştrilor cabinetului Boc mai multe interpelări referitoare la unele probleme ridicate de petenţi în cadrul audienţelor desfăşurate la birourile parlamentare din Râmnicu Vâlcea, Brezoi, Călimăneşti, Băbeni şi Horezu, cum ar fi lipsa locurilor de muncă, zonarea Parcului Naţional Cozia sau situaţia cererilor înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Ajutor de stat pentru firme

La cererea senatorului PNL privind prezentarea de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a măsurilor iniţiate de Guvern în vederea diminuării ratei şomajului şi creşterii numărului de locuri de muncă, secretarul de stat Valentin Mocanu a precizat că, încă din anul 2009 au fost luate unele măsuri, cum ar fi scutirea de la plata contribuţiilor sociale pe perioada suspendării contractului colectiv de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii pentru salariaţii ale căror contracte sunt suspendate şi care beneficiază de o indemnizaţie de minim 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, precum şi scutirea angajatorilor de la plata aceloraşi contribuţii sociale pentru salariaţii respectivi.

Prin OG nr.4/2010 această măsură se prelungeşte şi în 2010, cu începere din luna februarie, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2010, pe o perioadă de maxim 90 de zile. A fost amintit, de asemenea, şi proiectul de lege iniţiat recent de Guvern privind scutirea de la plata contribuţiilor asigurărilor sociale a acelor angajatori care pe perioada anului 2010 încadrează în muncă şomeri. Este vorba de locuri de muncă nou create, cu condiţia de a le menţine în activitate de o perioadă de 12 luni de la data angajării.

Propuneri favorabile angajatorilor

Emilian Frâncu i-a sugerat secretarului de stat Mocanu să aibă în vedere şi propunerea legislativă al cărei coautor este, respectiv posibilitatea ca în perioada în care un angajator încadrează în muncă un şomer, acestuia să îi fie virat, ca un fel de sprijin, ajutorul de şomaj la care respectivul şomer avea dreptul. În urma interpelării adresate de senatorul PNL Ministerului Mediului şi Pădurilor, referitoare la delimitarea şi zonarea Parcului Naţional Cozia, ministerul a propus o rezolvare a problemei în cauză, 5000 de metri pătraţi de teren forestier urmând a trece din zona Parcului Naţional Cozia într-o zonă de conservare durabilă, în acest fel putându-se înfiinţa acolo mici pensiuni, în vederea dezvoltării turismului de agrement.
    

Leave a Response