|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

SC Olăneşti Riviera SA îşi face treaba corect în Băile Olăneşti 

• Senatorul Dorel Jurcan susţine că

SC Olăneşti Riviera SA îşi face treaba corect în Băile Olăneşti

Senatorul Dorel Jurcan, liderul Partidului Democrat Liberal (PD-L) Vâlcea, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă, că situaţia tensionată existentă în staţiunea Băile Olăneşti are la bază un conflict de natură comercială. „Având în vedere că domnul Ion Tudor este membru PD-L, am avut mai multe discuţii cu dânsul despre situaţia apărută în ultima perioadă în staţiunea Băile Olăneşti, pe tema izvoarelor de apă din localitate.

În urma discuţiilor a reieşit că acolo există un conflict de natură comercială, între o firmă mare care are drept de concesiune a izvoarelor şi mai multe firme mai mici din localitate. Ca proprietar al SC Olăneşti Riviera SA, domnul Ion Tudor îşi face treaba corect în Băile Olăneşti. Totuşi, mi-aş dori să se găsească o soluţie de mijloc, pentru a se debloca starea conflictuală din staţiune, însă ca senator şi ca preşedinte al PD-L Vâlcea nu pot să intervin în activitatea unor societăţi comerciale private”, a menţionat Dorel Jurcan.

Tot senatorul Dorel Jurcan a precizat că Guvernul a luat câteva măsuri în vederea sprijinirii IMM-urilor. Începând de săptămâna trecută, IMM-urile beneficiază de un sprijin financiar substanţial majorat de 20 de ori. Astfel, un IMM va putea să beneficieze din partea statului de un ajutor de până la 200.000 de euro, nerambursabil. Tot în direcţia sprijinirii firmelor şi cetăţenilor este şi măsura potrivit căreia gazele naturale vor fi ieftinite cu încă 5% începând cu luna iulie. „În urma consultărilor pe care Guvernul le-a avut cu Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei, s-a ajuns la concluzia că se mai pot face reduceri la preţul gazelor cu încă 5%.

Astfel că, în nici trei luni, s-a ajuns la o reducere a preţului gazelor cu peste 8%”, a declarat parlamentarul valcean. De asemenea, o altă măsură a fost luată în domeniul agriculturii. Guvernul va garanta cu 30% creditele acordate producătorilor agricoli, astfel că producătorii vor avea acces mai uşor la creditele de care au nevoie şi, implicit, costurile de producţie în domeniul agricol vor fi mai mici. (P.C.)

Leave a Response