|luni, iulie 16, 2018
  • Follow Us!

Vâlcenii plătesc cele mai scumpe preţuri la: apă şi salubritate 

 

Vâlcenii plătesc cele mai scumpe preţuri la:
apă şi salubritate

  ACVARIM şi URBAN măresc tarifele nejustificat

Între 2004-2007 s-a efectuat la nivel naţional un studiu, de către Institutul de Politici Publice, referitor la reţelele de apă curentă, salubritate, termoficare, canalizare, preţul serviciilor. La sfârşitul anului 2007 în Vâlcea din 89 de localităţi doar 52 aveau sisteme de alimentare cu apă şi doar 20 canalizare. Numărul kilometrilor de reţea a crescut anul trecut pentru că era an electoral dar şi pentru că multe proiecte se aflau în derulare. Cu toate acestea condiţiile de care beneficiază populaţia din judeţul nostru sunt sub cele ale multor alte judeţe din ţară.

Nici în Râmnicu Vâlcea situaţia nu este roză. Apariţia a doi operatori de alimentare cu apă pe piaţă a dus la creşteri lunare ale tarifelor. În plus ACVARIM a fost condus defectuos mulţi ani. Unul dintre foştii directori, azi deputat, nu a făcut nimic pentru a micşora pierderile iar altul dintre foştii directori a spoliat casieria societăţii luând multe miliarde datorită unor procese câştigate din cauza actualului deputat fost director care pe vremea când era primar a permis, alături de consilierii locali , ca Ştefan Braşoveanu să beneficieze de un contract de muncă alcătuit în folosul lui şi în detrimental celor peste 100 de mii de locuitori ai oraşului.

La acestea s-a adăugat surdul război dintre municipalitate şi Consiliul Judeţean în privinţa fuzionării APAVIL cu ACVARIM. Toţi erau de acord cu fuziunea dar nimeni nu vroia să piardă şefia şi controlul noului operator format prin unirea celor două unităţi.Actuala administraţie locală a permis ca pe piaţa salubrităţii Urbanul să deţină un monopol necontrolabil şi să fixeze tarifele. Dacă la finele lui 2007 Buzău şi Tulcea aveau cele mai mari tarife, aproape duble faţă de media naţională, acum pe primul loc au trecut râmnicenii. Care sunt obligaţi să plătească, mai nou şi în avans, 1,5 euro pe lună de persoană pentru ridicarea gunoiului menajer.

Ţarcurile din jurul blocurilor în care se află pubelele de gunoi ocupă uneori spaţii de parcare şi sunt vizitate periodic de oameni ai străzii care împrăştie gunoiul peste tot. Acesta este ridicat de multe ori la ore nepotrivite de către URBAN. În plus gunoiul este depozitat ilegal într-o deponie, care trebuia închisă şi care este un focar de infecţie la marginea municipiului. Râmnicenii plătesc mult pentru a întreţine luxul familiei care controlează URBAN precum şi sponsorizarea unei echipe de handbal care nici măcar nu reprezintă judeţul nostru.

Referitor la salubritate, studiul IPP arată că cel puţin şapte primării din România ignorau, la începutul anului trecut, obligativitatea elaborării unor strategii pentru serviciile locale de salubrizare. Acestea erau: Botoşani, Braşov, Deva, Focşani, Râmnicu Vâlcea, Slobozia şi Târgovişte.  Râmnicenii plătesc mult şi pentru canalizare dar şi pentu apa pluvială. În plus tarifele la apă caldă menajeră au crescut constant datorită faptului că furnizorul de apă caldă a trebuit să plătească apa rece din ce în ce mai scump. Râmnicenii plătesc un tarif triplu la apă faţă de populaţia din Deva şi Cluj Napoca. Consiliul Judeţean Vâlcea speră sa rezolve mare parte dintre localităţile fără alimentare prin masterplanul de apă al judeţului, un proiect de 100 milioane de euro.

România trebuie să investeasca, până în 2018, pentru localităţile cu peste zece mii de locuitori, în sectorul de apă 9,5 miliarde de euro. Potrivit ministrului Mediului, ţara noastră are o reţea de canalizare de peste 18.000 de kilometri, de care beneficiază doar 11,5 milioane de locuitori, din care zece milioane locuiesc la oraş şi aproximativ un milion în mediul rural.

În ceea ce priveşte termoficarea, raportul arată că una dintre problemele acute cu care s-a confruntat o mare parte a populaţiei din majoritatea municipiilor din ţară, în ultimii ani, a fost aceea a facturilor prea mari la caldură pe timp de iarnă, fapt care a generat un fenomen masiv de debranşare de la reţelele centralizate de termoficare. Din fericire acest fenomen nu s-a întâmplat încă în Râmnicu Vâlcea unde totuşi o parte din populaţie şi-a montat proprii centrale în case şi apartamente iar câţiva locuitorii au renunţat la calorifere preferând frigul. (T.G)
 

Leave a Response