|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Acţiunile companiei Şapte Spice, blocate din nou 

Acţiunile companiei Şapte Spice, blocate din nou

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a blocat din nou vineri, 13 iunie de la tranzacţionare, pentru două săptămâni, un pachet de 125,65 milioane de acţiuni ale companiei Şapte Spice Rm. Vâlcea, listată la Bursa de Valori Bucureşti (simbol VEL), aferente unei majorări de capital care este acum contestată de un acţionar minoritar. Aceste acţiuni fac obiectul unui litigiu asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat în mod definitiv şi irevocabil.

La începutul acestui an, Depozitarul Central a operat în Registrul Acţionarilor majorarea de capital social la societatea de morărit şi panificaţie Şapte Spice Râmnicu Vâlcea (despinsă din grupul Vel Pitar). Capitalul social a fost majorat de la 4,12 milioane de lei, la 17,3 milioane lei, prin emisiunea a 131,83 milioane de noi acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune. Acţionarii societăţii sunt fondul de investiţii Broadhurst Investments Ltd. – 94,41 la sută din acţiuni, AVAS – 0,68 la sută, persoane fizice – 4,74 la sută şi alte persoane juridice – 0,15 la sută.

Majorarea se datorează investiţiilor făcute în noi tehnologii, cercetare, marketing, logistică, retail şi morărit, investiţiile derulate în cursul anului 2007 depăşind 25 de milioane de euro. Compania operează 12 fabrici de pâine în zece judeţe, printre care şi Vâlcea şi în Bucureşti, precum şi şapte mori.

De asemenea, compania deţine un lanţ de peste 170 de magazine proprii şi are o distribuţie naţională pentru produsele ambalate (pâine, biscuiţi, napolitane şi paste făinoase). Din cele 170 de unităţi, 151 de magazine au fost modernizate în ultimii trei ani. În prima parte a anului 2007, Vel Pitar s-a divizat în mai multe firme distincte. Astfel, au fost înfiinţate două companii de morărit (Şapte Spice şi Moara Rahova) şi o divizie de magazine – VP Magassin SA.

Leave a Response