|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Accident grav la Budeşti 

Accident grav la Budeşti

 În data de 17 iunie a.c., ora 12.15, Gheorghe Guţui, de 41 ani, din comuna Vlădeşti, judeţul Vâlcea, a condus un autoturism marca „Dacia 1310”, pe DN. 67, variantă Budeşti – Rm. Vâlcea, iar la Km.197+322 m nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism marca „Skoda”, condus din acelaşi sens de către Gabriel Zaharia, de 62 ani, din municipiul Bucureşti, care se afla în depăşirea acestuia. Un alt autoturism a fost proiectat în alte trei autoturisme care erau expuse pentru vânzare în incinta unei reprezentanţe auto.

În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a lui Paul Spânu, de 57 ani, din comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu, pasager pe bancheta dreapta faţă a autoturismului Skoda, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, fiind transferat ulterior la Spitalul Floreasca din Bucureşti, precum şi rănirea uşoară a lui Ion Popescu, de 58 ani, din municipiul Bucureşti, pasager în autoturismul proiectat în incinta reprezentanţei auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Leave a Response