|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1) 

CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)

De râsul curcilor!

• la final de tur, gruparea din Zăvoi termină pe locul trei, în spatele principalelor candidate la promovare din serie, FC Argeş Piteşti şi Gaz Metan Mediaş

Cel mai prost meci făcut de „municipali” de foarte multă vreme a adus şi cea mai categorică înfrângere pe teren propriu. Trupa lui Marian Bondrea a pierdut ruşinos, 2-5, contra unei echipe aflată la un moment dat în prag de desfiinţare, FCM Reşiţa, grupare resuscitată, într-un fel de Marian Iancu, patronul Timişoarei cedând grupării bănăţene mai mulţi jucători, sub formă de împrumut. Surprinzător, vizavi de jocul făcut de vâlceni, antrenorul Marian Bondrea a acuzat arbitrajul, în condiţiile în care centralul Liviu Cincă a arătat de două ori punctul cu var în careul reşiţean.

Ori, până acum, acelaşi Bondrea spunea că, Vâlcea nu a primit niciun penalty în tot turul, acum a primit două lovituri de pedeapsă, una fiind irosită cu seninătate de Melcea. Apropo de arbitraj, a fost ultimul meci pe care l-a condus la centru Liviu Cincă, din Balş. Dar şi pentru asistentul Dan Niţu, din Turnu Măgurele acesta a fost ultimul „bal”, cei doi arbitri retrăgându-se din activitate pentru limită de vârstă.

Apărarea vâlcenilor, făcută „varză”

Oaspeţii şi-au anunţat încă din startul meciului intenţia de a scoate puncte în Zăvoi. Astfel, am notat două mari ocazii de gol la poarta lui Râmniceanu, ambele semnate de tânărul de doar 20 de ani, atacant Axente, în minutele 14 şi 20. În minutul 21, însă, la o greşeală în lanţ a apărării gazdelor, acelaşi Axente nu mai ratează ţinta şi punctează pe lângă Râmniceanu spectator. În minutul 35, Cincă arată pentru prima dată punctul cu var în favoarea vâlcenilor. A fost un fault în careu asupra lui Lungan. Execuţia lui Melcea a fost lamentabilă astfel că, portarul oaspeţilor Zimmerman a respins în corner. S-a intrat astfel la vestiare cu avantaj minim pentru oaspeţi, 1-0, dar şi cu o evoluţie penibilă a gazdelor, în special a liniei de fund.

Popovici, arma secretă a Resiţenilor

Repriza secundă începe cu Robson în teren, brazilianul luându-i locul lui Melcea. Momentan mutarea lui Bondrea s-a dovedit a fi inspirată, brazilianul marcând pentru 1-1 la prima atingere de balon, în minutul 47. Peste şapte minute, Cincă indică din nou punctul cu var penalizând un fault în careu asupra lui Boroiban. De data aceasta execută şi transformă Cilean. Astfel, în 10 minute vâlcenii reuşiseră să întoarcă rezultatul, 2-1. Era însă doar un foc de paie, pentru că ceea ce a urmat a fost un coşmar pentru vâlceni. Coşmarul a început în minutul 66, când oaspeţii au executat o lovitură liberă indirectă de la circa 25 de metri, portarul Râmniceanu a ieşit total aiurea şi Mere a reluat cu capul la vinclu: 2-2. Nici nu s-a pus bine mingea la centru că a venit şi golul prin care oaspeţii au preluat conducerea, autor Dochiţa. Apoi, antrenorul reşiţean Ioan Balaur a făcut o mutare inspirată, trimiţând în teren, în minutul 75 pe Popovici. Acesta a marcat în două rânduri, în minutele 80 şi 90, aducând şi cea mai ruşinoasă înfrângere a vâlcenilor de când sunt în Liga a II-a, pe teren propriu. 5-2 pentru FCM Reşiţa şi vâlcenii cad pe locul 3, devansaţi de medieşenii de la Gaz Metan, învingători acasă, 2-0, cu Liberty Oradea.


Alte titluri din editia curenta

Vâlcenii i-au tratat cu sictir pe politicieni
Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite
Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 mil…
Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la s…
Nicolae Popa, locotenentul lui Sorin Ovidiu Vântu
Şpârle şi Şopârle
Grupul Boromir, lider incontestabil în industri…
Urmărită general pentru că şi-a omorât propriul…
CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)
Enciclopedia judeţului Valcea pe internet
Presă şi politică
Restructurări la CEZ
Modificări în declararea şi plata impozitelor ş…
Încep lucrările la groapa de gunoi de la Feţeni
Număr mare de viroze

Leave a Response