|duminică, decembrie 17, 2017
  • Follow Us!

„Muşchetarele” vâlcene sunt campioane naţionale 

După turneul final de cadeţi de la Satu Mare,

„Muşchetarele” vâlcene sunt campioane naţionale

Zilele trecute, la Satu Mare au avut loc Campionatele Naţionale de floretă feminin, cadeţi. La competiţie au participat şi câteva sportive de la Chimia, antrenate de Luminiţa Marcu. La individual, Eliza Niţoi s-a clasat pe locul II, devenind astfel vicecampioană naţională la categoria sa de concurs, iar Cristina Pomană a terminat concursul pe locul III, loc ce i-a asigurat medalia de bronz. La concursul pe echipe, gruparea vâlceană, formată din Eliza Niţoi, Cristina Pomană, Ramira Biriboacă şi Nicoleta Marinică, a terminat pe primul loc, fetele noastre devenind astfel campioane naţionale.

Băieţii, la Internaţionalele Ungariei

În acest timp, băieţii de la secţia de floretă, antrenaţi de Livius Buzan, s-au aflat în Ungaria, la Soombatay, unde au concurat la Internaţionalele de juniori şi cadeţi ale acestei ţări. Întrecerea s-a desfăşurat pe două categorii. La cadeţi mici (copii născuţi până în 1992), vâlceanul Cătălin Tiţă s-a clasat pe locul 8, iar la copii născuţi până în 1992, Alexandra Gheorghe a terminat pe locul 7şi Radu Minoiu s-a clasat pe locul 4. Potrivit antrenorului Livius Buzan, participarea la acest turneu a fost numeroasă. S-au înscris în competiţie, la diferite categorii de concurs, circa 120 de sportivi din Italia, Anglia, Slovacia, Slovenia, Germania, Ungaria şi România.

Ionel GEREA

Leave a Response