|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Drumuri lăsate de izbelişte la Ocne 

 Drumuri lăsate de izbelişte la Ocne

Mai multe drumuri de la Ocnele Mari nu au mai fost refăcute de mult timp, datorită faptului că bugetul Primăriei nu permite reamenajarea lor, iar exploatarea sării din zonă, care presupune şi traficul greu strică şoselele încontinuu. În timp ce drumul din centru arată foarte bine, cele care leagă satele mai izolate au avut destul de mult de suferit din cauza faptului că nu au fost amenajate. „Stăm slab la capitolul drumuri de comunicaţie între sate. Cred că abia din luna mai voi avea posibilitatea să mă ocup de câteva dintre ele. Am două drumuri de care nu m-am ocupat suficient, respectiv un drum care leagă Buda de Ocnele Mari, de 4 kilometri şi altul de la Ocnele Mari spre Valea Bradului, Făcăi, Soret, de peste 6 kilometri. Cred că va fi nevoie de peste 30 de miliarde pentru amenajarea lor, şi nu putem face acest lucru decât printr-un program guvernamental sau cu fonduri externe.” – spune primarul de la Ocnele Mari, Gheorghe Radu.

Au fugit la oraş din cauza izolării

Din satele Valea Bradului şi Soret mulţi dintre localnici au „fugit”, deoarece nu aveau curent electric. Până la urmă, cu multe eforturi a ajuns şi curentul în zonă, dar o parte dintre localnici se plictisiseră deja să aştepte… luminiţa de la capătul tunelului. „Vreau să fac cele două drumuri cu macadam, dar nu mai vreau să-l iau de la Uzinele Sodice Govora, pentru că este destul de prost, ci de la Bistriţa, chiar dacă mă costă mai mult transportul” – intenţionează primarul.  

Anda VLAD

Leave a Response