|vineri, decembrie 15, 2017
  • Follow Us!

Actorii vâlcenii sunt “ garantaţi 100%” 

Actorii vâlcenii sunt „ garantaţi 100%”

Luna viitoare actorii Teatrului “Anton Pann”, care joacă în spectacolul “Telefonu’, Omleta şi Televizozul’ “, sunt invitaţi la Televiziunea Română. Ei vor participa  la emisiunea “Garantat 100 %”. Realizatorul şi gazda acestui program este vâlceanul Cătălin Ştefănescu fratele cunoscutului ziarist şi pamfletar Petrinel Ştefănescu, unul dintre fondatorii „ Curieului de Vâlcea”. Cătălin s-a născut în 29 decembrie 1968, la Râmnicu Vâlcea, a urmat cursurile liceale în judeţul nostru şi a absolvit în 1995 Facultatea de Litere a Universităţii Babeş Bolyai, din Cluj-Napoca, lucrarea de licenţă pe care a susţinut-o fiind despre teatrul antic din Grecia. Şi-a satisfăcut stagiul militar la Alba Iulia între 1987-1989 unde în cadrul UM 01653, un cunoscut regiment de Geniu, a promovat literatură interzisă de PCR, a citit recruţilor piese de teatru cenzurate şi şi-a încurajat colegi de armă să asculte postul Europa Liberă. La emisiunea TV vor mai fi prezenţi regizorul spectacolului “Telefonu’, Omleta şi Televizozul’ “, Alexandru Dabija şi directorul “Teatrului Anton Pann”, Adrian Roman. În platoul emisiunii, actorii vor prezenta şi câteva momente din spectacol. Cătălin Ştefănescu se pare că nu a uitat că a fost şi el actor şi că a jucat pe scene din Vâlcea pe când era elev de liceu, unul foarte talentat din generaţia sa.(T.G.)

Leave a Response