Sport

Întâlnire între președintele CJ Vâlcea și cel al FRF

“Am primit vizita președintelui FRF, Răzvan Burleanu, și a delegației sale din cadrul federației. Am avut un dialog constructiv referitor la programele competiționale pe care FRF le are în implementare, dar și la viitoare proiecte, care vizează fotbalul juvenil de la nivelul fiecărui județ. Am vorbit şi despre identificarea unei variante de colaborare cu AJF […]

Constantin Radulescu: Hai SCM! Și în acest an, sprijinim echipa de handbal din Râmnicu Vâlcea

Hai SCM! Și în acest an, sprijinim echipa de handbal din Râmnicu Vâlcea În bugetul județului aprobat luni, 7 februarie 2022, am cuprins sume importante, în vederea susținerii handbalului și fotbalului vâlcean, dar și a unor activități socio-culturale. Ca și în anii precedenți, vom încheia acorduri de parteneriat și protocoale de cooperare cu administrațiile locale. […]

SCM Râmnicu Vâlcea, a treia victorie consecutivă în EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea a reuşit a treia sa victorie consecutivă în Grupa D a competiţiei de handbal feminin EHF European League, 32-27 (12-12) cu echipa franceză Chambray Touraine Handball, sâmbătă, în Sala Sporturilor ''Traian''. În urma acestui succes, SCM a făcut un pas mare spre sferturile de finală, calificarea urmând să fie confirmată dacă Viborg HK o va învinge […]

De ce sa investesti in biciclete electrice? Beneficii de care poti avea parte!

Iti doresti sa nu mai pierzi timpul in trafic si sa circuli mult mai usor? Studiaza gama de biciclete electrice, pe care o ai la dispozitie, iar astfel drumul tau catre serviciu va deveni unul foarte placut! Este vorba despre o solutie moderna, pe care o ai la dispozitie si datorita careia vei face sport […]

SCM Râmnicu Vâlcea amână meciurile cu Rapid și Viborg din cauza imbolnavirilor cu Covid

In urma deplasarii in Franta pentru jocul cu Chambray Touraine Handball din EHF European League, la revenirea in tara anumite sportive au acuzat simptome care pot fi asociate cu Coronavirus, astfel mai multe sportive au fost depistate pozitiv pentru testul covid. Persoanele in cauza vor fi carantinate conform legislatiei in vigoare. De asemenea, dat fiind […]

Consiliul Judetean Valcea sustine turismul sportiv la Vâlcea

Este una dintre cele mai importante ramuri ale turismului ce are o pondere importantă în câştigurile firmelor de turism din întreagă lume. Fie că este vorba despre competiţii majore (Cupe Mondiale sau Campioante Europene de Fotbal, gale de box sau competiţii de golf, turnee de tenis, handbal sau de jocuri ale minţii), destinaţiile turistice care […]

EHF European League: SCM Râmnicu Vâlcea, victorie pe terenul echipei Chambray

SCM Râmnicu Vâlcea Foto: Facebook/ SCM Ramnicu Valcea - Handbal feminin Echipa SCM Râmnicu Vâlcea a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia Chambray Touraine Handball, scor 26-25 (12-14), în etapa a 3-a din grupa D a European League la handbal feminin. Principalele marcatoare ale partidei au fost Stoiljkovic 5 goluri, pentru gazde, respectiv Elghaoui şi Nikolic, […]

EHF European League: SCM Râmnicu Vâlcea, victorie categorică la debutul în grupe

Echipa SCM Râmnicu Vâlcea a învins duminică, pe teren propriu, formaţia ungară Vaci NKSE, scor 39-29 (21-11), în primul meci din grupa D a competiției EHF European League la handbal feminin. Principalele marcatoare ale partidei au fost Elghaoui 11 goluri, pentru gazde, respectiv Kuczora 8 reuşite, pentru Vaci. Tot în etapa a 2-a a grupei, […]

SCM Râmnicu Vâlcea, victorii pe linie la ediția a 13-a a Memorialului „Constantin Tită”

SCM Vâlcea a câştigat, miercuri, cea de-a 13-a ediţie a turneului feminin de handbal Memorialul „Constantin Tită”, cu victorii pe linie în meciurile jucate în Sala Sporturilor „Traian“ - anunta gds.ro Echipa antrenată de norvegianul Bent Dahl a dispus de CS Dacia Mioveni cu 34-27 (18-12), în ultimul meci. Marți, SCM Vâlcea câştigase partidele cu […]

Primarul Florinel Constantinescu: Sportivul Rares Toader, cetatean de onoare al orasului Calimanesti

Astăzi, 27 noiembrie 2021, în cadrul ședinței Consiliului Local al orașului Călimănești, la propunerea primarului Florinel Constantinescu, s-a acordat Titlul de “Cetățean de Onoare al orașului Călimănești” sportivului Andrei Rareș Toader, care devine cel mai tânăr cetățean de onoare al orașului nostru. Rareș Toader a avut o ascensiune fulminantă, devenind la 24 ani unul dintre […]

Constantin Radulescu: Sprijin important, la sfârșit de an, pentru fotbalul vâlcean!

Astăzi, în ultima ședință ordinară din acest an, s-a aprobat alocarea a câte 20.000 lei către localitățile Dăești, Horezu și Costești, pentru susținerea sportului de performanță. Acești bani suplimentează fondurile alocate în 2021 de CJ Vâlcea, în cadrul parteneriatelor încheiate în acest scop. În total, în anul care se încheie, pentru susținerea echipelor de fotbal […]

Cel mai bun sportiv al anului 2021 din judetul Valcea este atleta Dana-Maria Govoreanu

Dana-Maria Govoreanu este un exemplu de ambiție și putere. Dana Maria, 18 ani, în anul 2021 a obținut 9 medalii nationale, din care 4 de aur, 3 de argint și 2 de bronz, atât la categoria ei de Juniori, cât și la categoriile superioare de varsta. Tot anul acesta a ocupat locul IV la Campionatul Balcanic de […]

Handbalistele vâlcene de la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea au fost premiate de Constantin Radulescu

Handbalistele vâlcene de la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea au fost premiate de Constantin Radulescu după ce au urcat pe podium la Campionatul Mondial Școlar din Serbia Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, le-a premiat pe handbalistele de la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea după performanța acestora de a urca pe podium la Campionatul Mondial […]

SCM Râmnicu Vâlcea și-a aflat adversarele din grupele EHF European League

SCM Râmnicu Vâlcea și-a aflat azi adversarele din grupele EHF European League SCM Râmnicu Vâlcea are o grupă mai accesibilă, cu Viborg  (Danemarca), Váci (Ungaria) și Chambray (Franța) și trupa pregătită de Bent Dahl are șanse bune de calificare în sferturile de finală scrie prosport.ro Florin Verigeanu, președintele secției de handbal de la SCM Rm. […]

SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele EHF European League!

  SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus și în deplasarea cu Bera Bera, campioana Spaniei, scor 29-27, și s-a calificat în grupele EHF European League la handbal feminin. În tur, oltencele câștigaseră cu 34-28 - relateaza gsp.ro SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus și în deplasarea cu Bera Bera, campioana Spaniei, scor 29-27, și s-a calificat în […]

Nae Dinescu arunca bomba: Ion Craciunescu nu a făcut parte din lotul Chimiei în perioada de glorie a echipei

Fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu nu a relatat adevarul atunci când a spus presei naționale că a făcut parte din lotul Chimiei care, în 1973, a câștigat Cupa României. Conform fostului președinte al clublui, Nicolae Dinescu, „jucătorul” Ion Crăciunescu nu a făcut parte din lotul Chimiei în perioada de glorie a echipei. În 1973, echipa […]

SCM Râmnicu Vâlcea, pas mare spre grupele EHF Europa League. A învins-o pe Super Amara Bera Bera, liderul din Spania

SCM Rm. Vâlcea este cu un picior în grupele EHF Europa League, după succesul obținut sambata, 13 noiembrie, pe teren propriu, 34-28 (13-16) cu Super Amara Bera Bera, liderul din Spania. Echipa vâlceană a avut un start foarte slab de meci, în care nu i-a ieșit absolut nimic. Ibericele au condus cu 8-3 (minutul 7) […]

SCM Râmnicu Vâlcea a învins CSM Bucureşti în etapa a 4-a a Ligii Naţionale

Campioana la handbal feminin, CSM Bucureşti, a fost învinsă joi, în deplasare, de formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, scor 31-30 (15-13), în ultimul meci al etapei a 4-a a Ligii Naţionale. Golul victoriei a fost contestat de CSM Bucureşti. Competiţia se întrerupe până în 13 octombrie, potrivit news.ro. La ultima aruncare a formaţiei vâlcene, arbitrii au […]

SCM Vâlcea are antrenor! Bent Dahl va pregăti formaţia din Zăvoi

Norvegianul Bent Dahl a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, a anunţat, luni, clubul din Zăvoi. „Am ales Vâlcea pentru ca este o şansă unică, Vâlcea fiind un club de top, cu performante istorice. Din această privinţa, mi-a fost foarte uşor să accept când SCM Râmnicu Vâlcea a […]

Luptele din Liga 1 - spectacol fotbalistic românesc de cea mai bună calitate

  Competițiile din Liga 1 profesionistă de fotbal a României se află în plină desfășurare, confruntările trecând de jumătatea numărului total de 15 confruntări directe stabilite pentru etapele de tip tur.  Deși zarurile nu au fost încă aruncate și evoluțiile de pe teren nu par a arăta cine își va adjudeca titlul la finalul competiției […]

Valceanca Laura Dabu, TREI MEDALII MONDIALE!

Trei medalii mondiale pentru Laura Dabu Laura Dabu (23 ani), sportiva legitimată la CS Chimia Rm. Vâlcea, a câștigat trei medalii de bronz la Campionatul Mondial de powerlifting pentru sub-juniori, juniori și masters, care s-a desfășurat în perioada 22-28 august, la Oradea. Medaliile de bronz au fost obținute de Laura Dabu la categoria 84 kg, […]

SCM Ramnicu Vâlcea, nouă victorii în amicale

SCM Rm. Vâlcea a câștigat "Cupa Vâlcii", competiție amicală disputată joi și vineri în Sala Sporturilor "Traian". Echipa antrenată de sârbul Goran Kurtes a învins cu 34-32 pe Gloria Buzău, cu 24-23 pe HC Zalău și 29-21 pe Dacia Mioveni - informeaza gsp.ro. În această vară, echipa vâlceană a susținut nouă meciuri de verificare și […]

SCM RM. VÂLCEA: TURNEU DE PREGĂTIRE ÎN SALA SPORTURILOR TRAIAN. PROGRAMUL PARTIDELOR

  În perioada 19-20 August, Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea va fi din nou gazda unui turneu de pregătire, unde vor participa formațiile SCM Râmnicu Vâlcea, SCM Gloria Buzău, HC Zalău si CS Dacia Mioveni. Programul partidelor de la turneu este următorul : JOI, 19 AUGUST 10:00 CS Dacia Mioveni - HC Zalău 11:45 […]

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe