|sâmbătă, august 20, 2022
  • Follow Us!

Mircia Gutau: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea nu va plăti niciun leu pentru desfăşurarea evenimentelor din parcarea Shopping City 

gutau

Precizări

Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor materiale referitoare la cheltuielile de organizare a evenimentelor dedicate Zilei Imnului Naţional, pentru o cât mai bună informare a cetăţenilor Râmnicului fac următoarele precizări:

Ca şi la ediţia precedentă a acestei mari sărbători locale şi naţionale, din dorinţa de a nu împovăra bugetul local am ales şi voi propune Consiliului Local organizarea parţială a manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional în parteneriat cu un agent economic privat, care a propus un program interesant şi diversificat de concerte şi spectacole. Astfel, prin această asociere, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea nu va plăti niciun leu pentru desfăşurarea evenimentelor din parcarea Shopping City, respectiv concertele susţinute de Andia şi Smiley în 29 iulie, de Rapsodia Vâlceană, Elena Ghiţulete şi Florin Vasilică împreună cu grupul Teleormanul în 30 iulie şi de Aurel Neamţu, Ian Raiburg şi Diana Matei cu Taraful Cleante în 31 iulie. Toate aceste concerte, la care se adaugă scenotehnica specifică şi un foc de artificii, costă peste 242.000 lei, suportaţi integral de către partenerul privat al organizării manifestărilor, iar suma este precizată în cuprinsul materialelor pentru şedinţa de Consiliu Local conform legii, pentru evidenţierea clară a aportului partenerului Municipalităţii.

Suma alocată de la bugetul local pentru organizarea celorlalte evenimente circumscrise Zilei Imnului Naţional este de 144.000 lei şi reprezintă cheltuieli cu organizarea evenimentelor oficiale, primirea delegaţiilor străine invitate din oraşele înfrăţite sau în curs de înfrăţire cu Râmnicul (Krusevac – Serbia, Kromeriz – Cehia, Agios Nikolaos – Grecia, Ciocana – Chişinău, Ripatransone – Italia), materiale informative (afişe, bannere etc.), desfăşurarea unor momente artistice susţinute de Ansamblul ”Perla” din Cernăuţi, de Bogdan Simion şi de Codruţ Scurtu împreună cu Filarmonica ”Ion Dumitrescu” sau scenotehnica aferentă acestor spectacole, precum şi momentelor oficiale de la Arenele ”Traian” şi din Parcul ”Zăvoi”.

Programul final al manifestărilor va fi dat publicităţii după aprobarea în şedinţa Consiliului Local din această săptămână.

Vă asigur că şi la această ediţie a Zilei Imnului Naţional am făcut economii importante la bugetul local, reuşind însă să alcătuim un program de evenimente diverse şi de bună calitate, la care îi invit să participe pe toţi cetăţenii Râmnicului.

Primar, Mircia Gutau

NR – Din materialele redactate de aparatul de specialitate al primarului nu reiese ca sumele respective nu ar fi platite din bugetul local! De altfel, TOTI consilierii locali contactati de Ziarul de Valcea erau convinsi ca plata va fi efectuata de Primăria Ramnicului. Asadar, mai mare ATENTIE la redactarea materialelor – proiectelor de hotarare – pentru a nu mai exista astfel de situatii, confuzii!
Screenshot_20220712-155155_Office

Screenshot_20220712-155141_Office

Screenshot_20220712-155056_WhatsApp

Leave a Response