|duminică, august 19, 2018
  • Follow Us!

Sebastian Moroti, ginerele fostului primar Traian Sabău, va presta muncă în folosul comunităţii 

moroti

Persoană cheie în dosarul infractorului Dan Leasă

Sebastian Moroti, ginerele fostului primar Traian Sabău, va presta muncă în folosul comunităţii

Prin decizia penală nr. 235 din 11 februarie 2015, Tribunalul București a admis definitiv acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție cu inculpatul Sebastian Moroti și l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, în cadrul Serviciului Public Local Administrarea Domeniului Public și Privat și Serviciului Public Local Asistență Socială și Autoritate Tutelară.

La începutul acestui an, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților Sebastian Moroti, Vasile Enescu şi Alexandru Petre, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada ianuarie – iunie 2008, inculpații Enescu Vasile, Moroti Constantinescu Sebastian și Petre Alexandru au sprijinit grupul infracțional constituit de inculpatul Leasă Dan, împreună cu inculpatele Ariton (fostă Chiripuși) Lenuța și Paladie Cristina-Otilia, în scopul comiterii infracțiunii de înșelăciune în dauna SC Egnatia Leasing IFN SA, în prezent SC Marfin Leasing IFN SA, pentru obținerea de beneficii financiare. Prejudiciul total cauzat de grupul infracțional S.C. Marfin Leasing Ifn (România) SA (fostă SC Egnatia Leasing Ifn România SA), se ridică la suma de 31,77 milioane de lei (echivalentul a 8,51 milioane de euro). În același context, cei trei inculpați și-au asumat în mod mincinos obligațiile de a primi de la furnizor cinci utilaje de construcții, toate în valoare totală de 809.200 euro, ce făceau obiectul unor contracte de leasing și de a plăti ratele de leasing până la achitarea în întregime a prețului acelor utilaje. De asemenea, aceștia au menținut în eroare firma de leasing prin confirmarea fictivă a primirii bunurilor ce făceau obiectul contractelor și plata temporară a ratelor de leasing. Toate acestea au avut ca urmare crearea aparenței îndeplinirii obligațiilor contractuale privind livrarea sau recepția bunurilor, în vederea continuării relației contractuale comerciale cu Egnatia Leasing IFN SA pe o perioadă cât mai îndelungată, determinând-o să achite către SC Prime Group SRL, cu titlu de preț al celor cinci utilaje, sume care totalizează 2.826.229,55 lei, de care au beneficiat injust, împreună cu membrii grupului infracțional. În prezența apărătorilor aleși, inculpații Enescu Vasile, Moroti Constantinescu Sebastian și Petre Alexandru au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu aplicarea următoarei pedepse și a modalității de executare a acesteia – 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, cu respectarea următoarelor obligații: să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței, și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpații Enescu Vasile, Moroti Constantinescu Sebastian și Petre Alexandru, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response