Sparle si soparle

Spârle și șopârle, 02.11.2015

Acţionarii firmei de construcţii Concefa Sibiu, aflată în insolvenţă din anul 2012, au aprobat divizarea societăţii prin desprinderea unei firme noi din capitalul social numită Concefa Construcţii Căi Ferate, care va continua să activeze în acelaşi sector fără a fi grevată de datorii. Noua Concefa va prelua două contracte, printre care şi modernizarea staţiei CFR […]

Șpârle și șopârle, 29.10.2015

Deputatul Cristian Buican a uitat de unde a plecat și cine i-a dat votul să ajungă în Parlament. Șeful liberalilor nu a mai trecut DE ANI DE ZILE prin unele comune din colegiu, pe la primari, consilieri locali, cetățeni, să se intereseze de problemele comunităților locale. Malaia și Racovița sunt doar două exemple. Primarul Sergiu […]

Șpârle și șopârle, 26.10.2015

Un mare „lider de opinie”, patron de ziar local, a făcut o greşeală gramaticală mare cât casa într-o cerere adresată Primăriei Râmnicului. A scris negru pe alb: „În caz contrar, V-OM fi obligaţi să ne adresăm instituţiei de contencios administrativ”. Orice elev de şcoală gimnazială ştie că „vom” este un verb auxiliar care provine din […]

Șpârle și șopârle, 22.10.2015

Puţină lume a observat că, în cuprinsul sentinţei de condamnare a lui Dorin Dobrişan, fost director al CEC Bank Vâlcea, Curtea de Apel Bucureşti a decis să ADUNE pedepsele aplicate la capetele de acuzare formulate de procurorii DNA şi nu le-a contopit, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor condamnări în dosare de corupţie. Iată […]

Șpârle și șopârle, 19.10.2015

La sfârşitul acestei săptămâni, consilierii judeţeni sunt convocaţi să decidă asupra completării ilegalului consiliului de supraveghere al societăţtii CET Govora, numit prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 204 din 30 septembrie 2015. După cum se ştie, la şedinţa de la finele lunii trecute, au fost aleşi 7 membri în consiliul de supraveghere, însă Mihai Bălan, […]

Șpârle și șopârle, 15.10.2015

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează din nou concurs de recrutare pentru ocuparea postului de conducere de director general la Direcţia Administrării Domeniului Public (DADP). La concursul din urmă cu două săptămâni nici un candidat nu a reuşit să treacă de prima probă eliminatorie. Astfel că Primăria va organiza o nouă competiţie, ce se va desfăşura […]

Șpârle și șopârle, 12.10.2015

Zilele trecute, procurorii DNA au descins în mai multe primării din ţară din cinci judeţe, în cadrul unei anchete de amploare, pentru a verifica contractele de deratizare şi dezinsecţie încheiate de societatea Coral Impex SRL din Ploieşti cu mai multe administraţii locale. Procurorii suspectează că toate aceste contracte s-au încheiat prin mituirea unor funcţionari, viceprimari […]

Șpârle și șopârle, 08.10.2015

Vineri, 9 octombrie, la Teatrul Anton Pann va avea loc o nouă ediţe a galei Topului Firmelor Vâlcene, ediţia 2015. Spre deosebire de alţi ani, ediţia ce se va desfăşura va avea parte de o premieră: momentele artistice nu vor mai fi susţinute de o vedetă adusă de la Bucureşti, ci de un grup de […]

Șpârle și șopârle, 05.10.2015

Poate puţină lume a observat, dar trebuie să spunem că liberalul Cristi Iliescu se află în acest moment... în afara Consiliului Judeţean Vâlcea. Juriştii pe care i-a contactat ziarul nostru au fost unanim de acord că demisia din funcţia de consilier judeţean devine efectivă şi îşi produce efectele în maxim 24 de ore de la […]

Șpârle și șopârle, 01.10.2015

Profund „mirositoare” a ȘANTAJ REUȘIT a fost revenirea spectaculoasă asupra demisiei a consilierului judeţean liberal Cristi Iliescu. Înainte de începerea şedinţei CJ Vâlcea de miercuri, Iliescu a anunţat că şi-a „revocat” demisia, menţionând că preferă să lupte pentru „dreptate şi adevăr” din interiorul instituţiei decât din afara ei. Cristi Iliescu a mai declarat că îşi […]

Șpârle și șopârle, 28.09.2015

Nota 10 cu felicitări pentru primarul oraşului Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, pentru modul cum a reabilitat străzile din centrul staţiunii. De câteva săptămâni, firmele Strabag şi Cazicom lucrează la foc continuu, iar rezultatele se văd cu ochiul liber: toate străzile asfaltate impecabil, trotuare modernizate şi semafoare inteligente montate. Totuşi, avem şi câteva reproşuri să-i adresăm […]

Șpârle și șopârle, 24.09.2015

În ciuda sentimentelor puternice si respectului care-l leaga de consoarta lui, manelistul Adi de la Vâlcea a dat, recent, o declaratie pentru wowbiz.ro care i-a facut pe multi sa puna la indoiala fidelitatea acestuia. „Mai devreme sau mai tarziu, toti barbatii insala. Barbatul e vanator si asta nu o sa i-o ia nimeni. Dar asta […]

Șpârle și șopârle, 21.09.2015

  Băieții deștepți de la Energoutil au început să intre în panică. Disperați că nu vor termina la timp lucrările la cazanul CET-ului încearcă să arunce pisica în curtea altor instituții. Având în vedere că este vorba despre penalizări de sute de mii de euro înțelegem disperarea firmei din capitală. Mai mulți piețari sunt revoltați […]

Şpârle şi şopârle, 17.09.2015

Anunţul făcut săptămâna trecută de fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, cum că va candida în proporţie de 99% din partea ALDE, i-a bucurat nespus pe cei de la partidul respectiv (compus din Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator). Dacă Mircia Gutău se va hotărî şi va candida pe listele ALDE, cei din conducerea formaţiunii […]

Sparle si soparle, 14.09.2015

Am aflat cu surprindere şi cu o oarecare bucurie în suflet că deputatul liberal Traian Dobrinescu este pregătit să preia maxim 6 refugiaţi sirieni la gospodăria lui din comuna Orleşti. Nu ştim dacă parlamentarul nostru a fost sincer, dar le putem da câteva adrese refugiaţilor care vin din Siria sau Irak: vila imensă din Râmnicu […]

Sparle si soparle, 10.09.2015

O greşeală de proporții a făcut marţi, 8 septembrie, celebrul site de ştiri şi comentarii hotnwes.ro. Articolul cu titlul „Nicolae Robu şi mai mulţi directori din Primăria Timişoarei ar fi audiaţi de poliţie în cazul centrului IT&C realizat parţial cu bani europeni” a fost ilustrat cu... poza lui Constantin Roibu, fostul director general al Oltchim. […]

Sparle si soparle, 07.09.2015

Avocatul Petre Grigore a făcut o greşeală tactică la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea de săptămâna trecută. Alături de cei doi consilieri independenţi şi ceilalţi 12 consilieri judeţeni de la PSD a părăsit sala de şedinţe atunci când s-a supus la vot revocarea sa din funcţia de reprezentant al adunării generale a acţionarilor de la CET […]

Sparle si soparle, 03.09.2015

Agenția Națională de Integritate ar trebui să verifice de urgență declarația de avere a Mariei David (fostă Țepurlan), inspector în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, precum și situația concretă - materială și din conturi a respectivei doamne. În ultimii ani, din salariul de funcționar public, Maria David și-a permis să achiziționeze cu […]

Sparle si soparle, 31.08.2015

Aşadar, de acum se ştie numele celui care (probabil) că îi va lua locul avocatului Petre Grigore în adunarea generală a acţionarilor de la CET Govora: este vorba de consilierul judeţean PNL Remus Petrescu, patronul firmei Modarem. Decizia politică a fost luată joi seară, la şedinţa conducerii PNL Vâlcea, când se aude că şi consilierul […]

Șpârle și șopârle, 27.08.2015

De acum nu mai este nici un dubiu: la sfârşitul lunii septembrie, fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, va anunţa în mod oficial din partea cărui partid va candida la alegerile locale din vara anului viitor. Cel puţin aşa a recunoscut acesta la un post local de televiziune. Mircia Gutău a mai spus că, în […]

Șpârle și șopârle, 24.08.2015

• Mai mulţi pacienţi ne-au semnalat faptul că apa provenită din ploile abundente din ultimele zile s-a infiltrat şi a afectat câteva zone din Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Unitatea medicală respectivă este în plină „modernizare” pe bani europeni şi, de aceea ar fi bine ca CJ Vâlcea şi dirigintele de şantier să verifice cu […]

Șpârle și șopârle, 20.08.2015

Cazanul lui Gică de la CET Govora este pe cale să dea în clocot. Apa fiartă îi va frige rău de tot pe liberalii lui Buican! Directoarea Cruela Șpăgara susține, în mod „surprinzător“, cauza antreprenorului care retehnologizează unul dintre cazanele CET-ului și se află în întârziere de câteva luni. Poate că apropierea de patronul firmei, […]

Șpârle și șopârle, 17.08.2015

Potrivit revistei „Caţavencii”, primarul din Amărăști, Constantin Drăghici, a făcut rost și el în 2013 de circa 3,3 miliarde de lei vechi. Asta a fost valoarea estimată a amenajării parcului din localitate și, culmea, asta a fost și suma la care s-a ajuns după aprige negocieri cu unicul ofertant, SC Artemis Industrie SRL. De banii […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe