Șpârle și șopârle, 26.10.2015

luni, 26 octombrie 2015
  • Un mare „lider de opinie”, patron de ziar local, a făcut o greşeală gramaticală mare cât casa într-o cerere adresată Primăriei Râmnicului. A scris negru pe alb: „În caz contrar, V-OM fi obligaţi să ne adresăm instituţiei de contencios administrativ”. Orice elev de şcoală gimnazială ştie că „vom” este un verb auxiliar care provine din „a vrea” şi se scrie numai împreunat. Potrivit DEX, vrea (a) vb. aux. pentru viitor, 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor.

 

  • Dragi vâlceni, dacă în această săptămână veţi dori să mergeţi în audienţă sau cu diverse probleme la preşedintele CJ Vâlcea, Gică Păsat, luaţi-vă gândul! În toată această perioadă, şeful Consiliului Judeţean se relaxează pe malul Mării Mediterane, în Malta, într-o vizită „de studiu”.

 

  • Fostul primar Mircia Gutău a făcut pactul cu „Iuda” şi a acceptat mărul otrăvit oferit de bufonul politic Cristian Buican: înscrierea în PNL şi candidatura la Primăria Râmnicului. Însă, Gutău nu ştie că „liberalul” Buican joacă la două capete şi se foloseşte de fostul edil şef pentru a-i creşte cota PNL-ului şi a zămisli un candidat din umbră, totul făcut cu mare iscusinţă pe seama imaginii lui Mircia Gutău. Adevărul va ieşi la iveală în primăvara anului vitor, când Buican va folosi pretextul refuzului conducerii centrale a PNL în a-l trage pe „linie moartă” în partid pe Mircia Gutău.

 

  • Bolşevicul vicepreşedinte al CJ Vâlcea, Dumitru Persu, a luat-o „pe arătură”, probabil din cauza vârstei înaintate. La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, Persu a cerut, nici mai mult nici mai puţin, decât... blocarea a două investiţii extrem de importante pentru judeţul nostru. Este vorba de realizarea unui drum de acces de 250 metri către viitoarea fabrică Faurecia din Budeşti şi realizarea unui sens giratoriu în Lădeşti, într-o zonă extrem de periculoasă. Noroc că ceilalţi consilieri judeţeni de la PSD au fost mai lucizi şi au votat pentru, astfel că cele două propuneri au fost aprobate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe