Impact

Fostul primar ROMEO RĂDULESCU, mână în mână cu MAFIA achiziţiilor publice! - concluziile raportului de audit extern de la Primăria Râmnicu Vâlcea

Zilele trecute, Primăria Râmnicu Vâlcea a răspuns cererii formulate de “Săptămâna în Oltenia” referitor la furnizarea Raportului de audit extern întocmit de SC VB Expert – Management – Consulting SRL Bucureşti cu privire la achiziţiile publice efectuate de municipalitate în special în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2012. Perioada corespunde ultimelor luni de mandat […]

Clienţii Harinvest trebuie să se înscrie la masa credală până la data de 12 mai 2014

• Pentru a fi despăgubiţi de Fondul de Compensare a Investitorilor, Potrivit unui comunicat de presă transmis zilele trecute de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), urmare a sentinţei Tribunalului Vâlcea, din data de 26 martie 2014, care a admis cererea Harinvest pentru deschiderea procedurii de insolvenţă şi a numit administratorul judiciar SP Evilex IPURL, Fondul […]

Zece hackeri din Vâlcea, constituiţi într-o grupare criminală, au fost trimişi după gratii

În data de 23 aprilie a.c., Tribunalul Vâlcea a înaintat la IPJ Vâlcea Serviciul Investigaţii Criminale 10 Mandate de Executare a Pedepsei Închisorii, privind o grupare infracţională organizată care, în cursul anului 2007, a comis mai multe fraude informatice şi înşelăciuni pe internet, în scopul obţinerii de beneficii financiare, în mod ilicit. Cu ocazia activităţilor […]

Accident grav la Vlădești! Mihai Ionuț Bănicioiu de 23 de ani a murit!

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, accidentul a avut loc pe DN 64 A Râmnicu Vâlcea - Olănești, în localitatea Vlădești din județul Vâlcea. Tânărul Mihai Ionuț Bănicioiu de 23 de ani, aflat la volanul unui BMW, a intrat pe contrasens, iar mașina sa a lovit o autoutilitară. În urma coliziunii, […]

Fostul director al CRFPA Vâlcea, Cristache Ristea, condamnat de Curtea Supremă la 4 ani de închisoare

Prin decizia penală nr. 1265 din 10 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia l-a condamnat pe Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului Regional de Formare Profesională a a Adulţilor Vâlcea, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani. […]

SRI va prelua Hotelul Maria din Băile Olăneşti, lăsat până acum de RA-APPS pentru turişti

Serviciul Român de Informaţii (SRI), care a primit de la Guvern la sfârşitul anului trecut Palatul Olăneşti, folosit în regimul comunist de Nicolae Ceauşescu, va prelua în administrare şi Hotelul Maria din Băile Olăneşti, construit de către RA-APPS în 2008, relevă un document obţinut de MEDIAFAX. Hotelul de trei stele, aflat în proprietatea Regiei Patrimoniului […]

Din 1 mai, CET Govora va reduce furnizarea de energie electrică şi termică către Oltchim

• Dacă Oltchim nu va plăti datoriile de 21,16 milioane lei, Recent, în urma analizei situaţiei creanţei asupra Oltchim, Consiliul de Administraţie al CET Govora a decis somarea debitorului să efectueze plata debitelor restante pe care le are de achitat faţă de GET Govora, conform serviciilor prestate pe acest an, respectiv a sumei de 21,16 […]

Hackerii din Râmnicu Vâlcea au speriat planeta! Cum se câștigă 100.000 de dolari/saptamana intr-un oras cu cateva zeci de mii de locuitori

Pentru turisti, Ramnicu Valcea este un oras linistit, cu multa verdeata. Aflat la marginea Carpatilor, in centrul Romaniei, nimeni nu banuieste secretul acestui oras, ingropat in cartierul muncitoresc Ostroveni: reteaua de hackeri din zona a speriat toata planeta, scrie Le Monde intr-un material preluat de worldcrunch.com. Trebuie sa parasesti bulevardul principal, care taie orasul in […]

Drumarii și cadrele medicale din Vâlcea primesc, de Paște, tichete de masă

În şedinţa operativă ce a avut loc în dimineaţa zilei de 15 aprilie a.c. cu conducerea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, a analizat situaţia economico – financiară a unităţii şi a stabilit o redistribuire a datoriilor şi costurilor curente. Pe baza acestei analize, s-a reuşit să se […]

Restricții temporare de circulație pe DN7 - Călimănești

  Pe  DN 7 CC (centura ocolitoare a DN7-E81), pe raza oraşului Călimăneşti, pe sectorul cuprins intre km. 2+365m – km 2+450m  se execută lucrări la reţeaua de alimentare cu apă. Astfel, până pe 30.05.2014, în intervalul orar 07.00-18.00 pe acest tronson de drum, se instituie restricţii temporare de circulaţie, afectat fiind sensul „Rm.Vâlcea-Sibiu”. În […]

Patru primării din Vâlcea şi Gorj stăpânesc ILEGAL sute de hectare de goluri alpine!

Primarul Sergiu Bogdan, din Malaia, acuză: De câteva săptămâni, primarul comunei Malaia, Sergiu Bogdan, a pornit un adevărat război în justiţie cu mai multe administraţii locale din judeţele Vâlcea şi Gorj pentru a aduce înapoi cele câteva sute de hectare de goluri alpine din Malaia luate „cu japca” pe vremea fostului prefect Anuţa Handolescu. „Am […]

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului a trecut la cele veşnice

Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014. Slujba de înmormântare va avea loc în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2014, orele 11.00, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul RâmnicuVâlcea. Conform prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, până la […]

MUTARE SURPRIZĂ în cazul Oltchim: Statul preia Arpechim de la Petrom!

OLTCHIM. Ministerul Economiei şi Petrom s-ar fi înţeles pe transferul rafinăriei Arpechim Piteşti la stat, pe o sumă simbolică, iar Ordonanţa de Urgenţă ce ar legifera înţelegerea ar trebui să apară „azi-mâine", au declarat, pentru Economica.net, surse apropiate discuţiilor. „Arpechim va trece la stat "as it is" şi tot aşa va fi vândută viitorului cumpărator […]

INCREDIBIL! Angajați ai Ambulanței Vâlcea, cercetați disciplinar pentru că nu au ajutat victimele unui accident

Un echipaj  al Ambulanţei Vâlcea este cercetat disciplinar pentru că nu a oprit să ajute răniţii dintr-un accident rutier pe lângă care au trecut, informează digi24.ro În accidentul respectiv a fost implicată tot o ambulanţă şi au fost răniţi nu doar pacienta, ci şi personalul medical.Accidentul a avut loc în 2 aprilie, în localitatea Golești. […]

Marius Pîrvu a zburat din funcție! Victor Avram, noul director general de la Oltchim!

  Combinatul Oltchim ar putea avea un nou director începând de săptâmâna viitoare, în persoana lui Victor Avram, în prezent acesta fiind director al departamentului mecano-energetic, potrivit unor surse din cadrul combinatului. Sursele mai spun că acesta se află în prezent la Bucureşti la o întâlnire cu ministrul Constantin Niţă, pentru a discuta condiţiile preluării […]

Orașul Bălcești ar putea deveni comună din raţiuni bugetare

   Primarul orasului Balcesti, Ion Curelaru, intentioneaza sa organizeze un referendum pentru a transforma orasul în comuna, dupa ce spitalul a fost desfiintat, iar Judecatoria si Parchetul urmeaza sa aiba aceeasi soarta. ‘Se stie foarte bine situatia de acum trei ani, când, desi un om a murit în curtea spitalului, guvernul a decis închiderea acestuia. […]

În atenția președintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea: UTI Group își bate joc de sănătatea vâlcenilor!

Personalul medical din Spitalul Județean Vâlcea este revoltat de calitatea execrabilă a lucărilor efectuate de UTI Group şi Romconstruct Holding Grup. REcent am primit pe adresa electronică a ziarului următorul e-mail: „As dori prin acest mail sa scot la iveala proasta calitate a covorului PVC proaspat montat la Spitalul Judetean Valcea. Firma care monteaza pardoseala isi […]

Externalizarea carierei Berbești, blocată, dar nu abandonată

Proiectul de externalizare a Carierei Berbești pare să se fi blocat, deocamdată anunță site-ul www.tvsud.ro. Directorul Diviziei Energie în cadrul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu, a explicat faptul că, deocamdată, proiectul este blocat, însă nu abandonat. Pentru transferarea Carierei Berbești către CET Govora este nevoie de un nou act normativ, care, pe lângă avizele de […]

Deputatul UNPR de Vâlcea, Constantin Mazilu, a tras un somn la aniversarea NATO

Ai noștri ca brazii în Parlament! Lungile discursuri despre importanta prezentei Romaniei in NATO in ultimii 10 ani au fost primite marti, in plenul reunit, cu un somn sanatos. Deputatul UNPR Constantin Mazilu a fost surprins, marti, de STIRIPESURSE.RO, dormind in banca in timp ce mai-marii patriei expuneau avantajele strategice ale intrarii Romaniei in NATO. […]

Ministrul Nita exclude falimentul la Oltchim

Ministrul Constantin Niță exclude varianta falimentului în cazul Oltchim   Ministrul Economiei, Constantin Niță, a declarat marți la Râmnicu Vâlcea că este exclusă varianta falimentului combinatului Oltchim și că amânarea privatizării are la bază interesul investitorilor pentru preluarea și a rafinăriei Arpechim. "Oltchim este o companie de interes național și strategic, am cerut sindicaliștilor să […]

A plecat Frâncu, să plece și gașca !

Nu știu dacă în celula în care se găsește acum fostul primar al Râmnicului Vâlcea Emilian Frâncu sunt șobolani, dar la primăria lui erau și încă mai sunt. Confratele Adi Pană demonstrează acest lucru într-un articol sec și la obiect, demn de citit în ședință publică la Consiliul Local Rm. Vâlcea. Pe scurt, Adi Pană […]

În atenția ministrului Economiei: Directorul de la Oltchim, Marius Pârvu, cercetat de procurorii DNA!

 Directorul general de la Oltchim, argeșeanul Marius Pârvu, este cercetat de procurorii DNA pentru unele ilegalități „puse în scenă“ în perioada când era director al Secției Mecanice din cadrul Arpechim Pitești. „Ziarul de Vâlcea“ va da publicității în curând toate dedesubturile afacerii oneroase, al cărei personaj central este Pârvu! Presa din județul vecin i-a creionat […]

Condamnare la închisoare pentru un şofer vâlcean care a încercat să mituiască un poliţist

  Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au decis recent condamnarea la închisoare cu executare a unui şofer din Vâlcea prins în timp ce încerca să dea mită unui poliţist. Concret, în Dosarul nr. 3248/90/2013, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat Hotarârea 5/2014, în care a admis apelul formulat de inculpatul Ion Ciulică Cosmin, împotriva sentinţei […]

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe