Ministrul Nita exclude falimentul la Oltchim

marți, 1 aprilie 2014

Ministrul Constantin Niță exclude varianta falimentului în cazul Oltchim

 

Ministrul Economiei, Constantin Niță, a declarat marți la Râmnicu Vâlcea că este exclusă varianta falimentului combinatului Oltchim și că amânarea privatizării are la bază interesul investitorilor pentru preluarea și a rafinăriei Arpechim. "Oltchim este o companie de interes național și strategic, am cerut sindicaliștilor să aibă răbdare pentru că privatizarea combinatului nu este un eșec. Dimpotrivă, amânarea a fost cerută de investitorii strategici pentru că sunt interesați și de preluarea la pachet a Oltchim cu Arpechim. Sperăm, astfel, că în intervalul de timp imediat să reușim finalizarea cu succes a negocierilor cu cei de la OMV, pentru a prelua rafinăria piteșteană", a spus ministrul Niță.Termenul de privatizare al combinatului a fost amânat cu 45 de zile, interval în care se speră ca rafinăria Arpechim să poată fi preluată de statul român.Constantin Niță a menționat că în cursul săptămânii viitoare va fi finalizată și noua organigramă a conducerii combinatului.Potrivit administratorului judiciar de la Oltchim, doi investitori sunt interesați de preluarea la pachet a Oltchim și Arpechim, aceștia fiind concernul chinez Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum Co. Ltd., precum și un concern din țara noastră — SIF Transilvania Project Management Company.Oltchim este cel mai mare agent economic din județul Vâlcea și se află în insolvență din ianuarie 2013. La sfârșitul anului trecut, acesta a fost împărțit în două entități — Oltchim SPV și Oltchim.Oltchim SPV a preluat activele perfomante și a fost scos la privatizare, ultimul termen pentru depunerea de oferte angajante fiind 28 martie, când nu s-a prezentat niciun investitor.AGERPRES

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe