Economic

In primele trei luni ale anului 2017, CET Govora a obtinut un profit record de 5,7 milioane de euro!

  Potrivit raportului administratorului judiciar al CET Govora pe luna martie, societatea a obţinut în primul trimestru din acest an venituri totale de 124 de milioane de lei (27,5 milioane de euro) şi cheltuieli totale de 98 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un profit de peste 26 de milioane de lei (5,7 milioane […]

Ofertă pentru Oltchim. Un investitor român vrea să cumpere combinatul din Vâlcea

Omul de afaceri Ștefan Vuza și-a anunțat intenția de a cumpăra active ce aparțin combinatului Oltchim. Achiziția ar urma să se facă prin intermediul Chimcomplex, companie care și-a majorat cu 170 de milioane de lei a capitalului social, prin emiterea a 135 de milioane de acţiuni - scrie https://vocea.biz. Potrivit unui comunicat de presă, sopul […]

Martor în dosarul CET Govora: Şova umbla cu sute de mii de euro CASH!

Fostul senator Dan Şova i-ar fi dat, în 2011, o sumă de 100.000 de euro, în numerar, lui Cristian Rizea, după ce înainte îi mai dăduse alţi 100.000 de euro, reiese din declaraţia unui martor audiat marţi, la instanţa supremă, în dosarul CET Govora. Martor în dosarul CET Govora: Şova i-a dat 100.000 euro lui […]

ANAF nu le impune inspectorilor fiscali tinte pentru atragerea de sume suplimentare de la contribuabili!

Precizări ANAF În urma alegațiilor apărute în presă referitoare la transmiterea unei circulare ANAF către Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice pe tema impunerii unui "target" de atragere de sume suplimentare de către inspectorii fiscali, facem următoarele precizări: La nivelul ANAF nu a fost transmisă nicio circulară referitoare la impunerea unor ținte pentru atragerea de […]

FOARTE IMPORTANT! 25 mai a.c., termen pentru declararea impozitului pe venit!

  Administraţia Judeţeană a  Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, până joi, 25 mai a.c., trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru anul 2016, „Declaraţia privind veniturile realizate din România”, cod 200.             Veniturile pentru care se depune Declaraţia 200             Declaraţia se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau […]

Profitul şi cifra de afaceri ale Oltchim au crescut în primul trimestru din 2017

  Oltchim a avut un profit de 1,68 milioane de euro, în creştere cu peste 70% în primul trimestru din 2017, faţă de acelaşi trimestru de anul trecut, cifra de afaceri înregistrând, de asemenea, o creştere de 30%, potrivit unui raport transmis miercuri de companie către Bursa de Valori Bucureşti (BVB) – mentioneaza zf.ro Potrivit […]

Antares Group a lansat proiectul privind construirea primei rețele de stații de gaz natural comprimat (CNG) din România

Asociația Producătorilor și Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat și Antares Group au lansat, vineri, proiectul privind construirea primei rețele de stații de gaz natural comprimat (CNG) din România, care va prevede realizarea a nouă astfel de stații de alimentare până în la sfârșitul anului 2019. * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO Stații vor fi amplasate […]

Acţionarii Oltchim vor aproba în 27 aprilie repartizarea profitului din 2016 pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori

  Firmele Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, având calitatea de administratori judiciari ai societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, au semnat decizia de convocare a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor de la întreprindere pentru data de 27 aprilie 2017. Ordinea de zi a şedinţei AGA este următoarea: aprobarea raportului administratorului special al […]

Primăria Râmnicului scoate la licitaţie staţia de asfalt din Vlădeşti la preţul de 2 miliarde de lei vechi

    Primăria Râmnicului invită persoanele fizice şi juridice interesate în data de 28.04.2017, ora 10,00, la sediul său din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru valorificarea „Staţiei de Asfalt” Vlădeşti. Obiectul vânzării este staţia de asfalt Vlădeşti, bun aflat în domeniul privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, ca bun scos din funcţiune nedemolat/nedezmembrat, amplasat pe raza localităţii […]

Fiscul trimite doar anumitor firme somații și titluri executorii

Societățile cu datorii mici către stat sunt somate mai rar de Fisc să își plătească sumele restante (Foto: Bogdan Grosu) Societățile care au datorii mici către bugetul consolidat al statului nu mai sunt somate lunar de către Fisc, ci vor fi informate că au de plată anumite datorii o dată la șase luni. Situația este […]

Fostul sef al Securitatii Campulung, administrator judiciar la PROTECTCHIM

Creditorii SC Protectchim SA au sanse aproape de zero sa-si recupereze banii dupa reorganizarea judiciara. Tribunalul Valcea a decis in luna martie intrarea in luna martie in insolventa a firmei SC Protectchim SA: Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de creditorul Casa de Insolvenţă GMC SPRL administrator judiciar al Sc TERAPONT SRL pentru deschiderea procedurii […]

Firma valceana SC Bit Technologies Ro SRL va primi o finantare de 50.000 euro de la Comisia Europeana

Patru companii româneşti de tehnologie vor primi finanţări de 50.000 euro de la Comisia Europeană   Patru companii locale de tehnologie - SC Vitality Media SRL (Bucureşti), SC Bit Technologies Ro SRL-D (Vâlcea) - care ii apartine celebrului valcean Ionut Budisteanu, Software & Design Innovations SRL (Cluj) şi Indeco Soft SRL (Oradea) - au fost […]

Diana deschide un nou magazin de produse premium și bio!

Firma SC DIANA SRL deschide un nou magazin in Ramnicu Valcea in data de 7 aprilie: DIANA gourmet. Cu o selecție rafinată de produse premium și bio, vă așteptăm începând cu 7 aprilie, ora 17:00, în Piața Centrală, lângă magazinul DIANA Poiana, pentru o aventură senzorială deosebită - spune directorul de marketing al SC DIANA SRL, Adina Craciunescu.

Administratorul judiciar al CET Govora, firma Euro Insol, a redus pierderea cu peste 107 milioane de lei

În cele doar 8 luni de mandat aferente anului 2016, Administratorul judiciar al CET Govora, firma Euro Insol, a redus pierderea cu peste 107 milioane de lei În cadrul ultimului raport al administratorului judiciar privind activitatea debitoarei CET Govora, este scos în evidenţă faptul că, în cele doar 8 luni de mandat aferente anului 2016, […]

Termenul de depunere a ofertelor pentru cumpărarea activelor Oltchim s-a prelungit până la 26 iunie

Ofertele pentru cumpărarea activelor scoase la vânzare de Oltchim SA pot fi depuse până la data de 26 iunie, reiese dintr-o notă transmisă marţi de companie către Bursa de Valori Bucureşti. „Ca urmare a solicitărilor primite de la participanţii procesului de vânzare a pachetelor de active ale Oltchim SA, precum şi din cauza complexităţii proiectului, […]

Firmele valcene Annabella, Boromir si Avicarvil, la târgul Internaţional Food & Drink Event din Londra

Annabella, Boromir si Avicarvil la târgul Internaţional Food & Drink Event din Londra Ministerul pentru Mediul de Afaceri şi Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc au organizat participarea la eveniment a 18 firme româneşti   18 firme româneşti din domeniul alimentar au participat la Londra, în perioada 19-22 martie 2017, la târgul International Food & Drink […]

Grupul Diana din Vâlcea, la un pas de 100 de milioane de euro

Grupul de firme Diana, deţinut de familia Cră­ciunescu din Râmnicu Vâlcea, cu activităţi în fabricarea produselor din carne şi retail, a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 95,9 mil. euro, din care cea mai mare contribuţie la formarea cifrei de afaceri au avut-o abatorul şi fabrica de preparate din carne Diana. „Din […]

MINISTRUL SECRETAR DE STAT, HARRY-ILAN LAUFER VA PREZENTA VÂLCENILOR PROGRAMUL START-UP NATION-ROMANIA

Luni, 20 martie 2017, cu începere de la ora 11:00, la sediul “Centrului de Afaceri Flandra-Vâlcea”,va avea loc prezentareaProgramului Start-up Nation-Romania, un program de încurajare şi stimulare a înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, al cărui principal obiectiv constă în creşterea performanţelor firmelor tinere și dezvoltarea spiritului antreprenorial. Evenimentul face parte dintr-un şir de […]

Dragnea: Ministrul Economiei caută soluţii ca la Oltchim să mai existe un obiectiv economic

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, marţi seara, că ministrul Economiei, Mihai Tudose, caută soluţii pentru ca la Oltchim să mai existe un obiectiv economic care să intre în capacitate de producţie. "A fost împărţit în nouă bucăţi, de guvernul tehnocrat. Nu ştiu (dacă va fi vândut n.red.). Ştiu că ministrul Economiei lucrează […]

Ministrul Economiei: Important să dezvoltăm un ecosistem economic în jurul combinatului Oltchim

Mihai Tudose, Ministrul Economiei a avut joi, la Râmnicu Vâlcea, o nouă rundă de discuții cu reprezentanții sindicatelor, administratorii judiciari, administratorul special și conducerea combinatului Oltchim despre stadiul procesului de vânzare după insolvență a companiei. Procesul vânzării de active ale combinatului este într-un stadiu avansat, Ministerul Economiei luând act de acordul recent al creditorilor de […]

Remus Borza sustine ECONOMIA VÂLCEANĂ: Oltchim, USG nu vreau să moară din cauza carierei Bistrita, la vreo 40 km, unde unii s-au găsit să declare și ei o rezervație!

Borza: Interesul economic al statului trebuie să primeze   Interesul economic al statului român trebuie să primeze față de politica de constituire a ariilor protejate, susține Remus Borza, președintele Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, la dezbaterea publică cu tema „Riscurile unei crize de resurse. Provocările sistemului energetic”. La ora actuală, o serie de investiții […]

Creditorii au decis: Oltchim va fi divizat in 9 pachete de active

Peste 70% dintre creditorii Oltchim au votat pentru modificarea planului de reorganizare a activităţii combinatului chimic. Soluţia de divizare a combinatului în 9 pachete de active a fost acceptată. Administratorul judiciar Gheorghe Piperea a declarat că măsurile de protecţie socială vor fi respectate: Cei aproape o mie de salariaţi ai Oltchim, disponibilizaţi în 2013 din […]

Un document ţinut la secret: prezentăm acum valoarea de vânzare a fiecărui activ al Oltchim

Un document ţinut la secret: prezentăm acum valoarea de vânzare a fiecărui activ al Oltchim În cadrul raportului privind proiectul de modificare a planului de reorganizare a SC Oltchim SA este prezentată, în anexele secrete, situaţia sintetică a pachetelor de active, cu evidenţierea valorii de piaţă a acestora, determinată pe baza raportului de evaluare întocmit […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe