Conducta de la Brădişor avariată Ploile din ultima perioada au afectat serios căminul de la Brădişor, fapt care pune în pericol conducta care alimentează cu apă Râmnicu Vâlcea şi multe alte localităţi din judeţ. Preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe a apreciat astfel că este imperios necesară consolidarea acestuia, lucrările ridicându-se la aproximativ 230.000 de lei, […]
Sărbătoare la Voineasa La sfârşitul săptămânii trecute, în staţiunea Voineasa au avut loc „Zilele Voinesei” sărbătoarea localităţii. Manifestarea a ajuns la cea de-a VII-a ediţie şi a fost deschisă la ora 11.00, când primarul Gheorghe Dobrin a inaugurat noul Centru Civic Voineasa. A urmat sfinţirea Monumentului Eroilor şi festivitatea de înmânare a unor diplome pentru […]
Bomba de sub Râmnic – dezamorsată Mai mult de 200 de proiectile care se aflau într-un depozit situat în apropierea barajului din zona de nord a Râmnicului puteau transforma municipiul într-o adevărată bombă cu efect întârziat. Marţi după-amiază, un muncitor care lucra pe un şantier de construcţii, la săparea temeliei unui bloc, a descoperit la […]
Ambulanţe pentru Horezu şi Drăgăşani Primele trei ambulanţe au ajuns zilele trecute la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, de la Ministerul Sănătăţii. Potrivit declaraţiei medicului şef, Paul Podărelu, este vorba despre maşini tip A2, de transport, urmând ca-n perioada următoare să fie trimise şi alte ambulanţe de tip C, adică maşini medicalizate de resuscitare […]
Construcţii durabile oferite de SC ARISTOCRAT SRL Firma consacrată a inginerului Daniel Bădescu (foto) îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor civile şi industriale, beneficiind de mai mulţi ani de un sistem propriu de management al calităţii ISO 9001. Aristocrat colaborează de peste zece ani cu firma Konti Steel din Grecia, specializată în producţia şi livrarea […]
Boromir ar putea trece pe BVB Acţionarii firmei de morărit şi panificaţie Boromir Prod Buzău vor discuta, la 8 decembrie, propunerea de transfer al titlurilor de pe bursa Rasdaq la categoria I sau a II-a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Anunţul firmei a fost transmis joi bursei RASDAQ. Firma face parte din grupul Boromir, […]
Edil fără buget, ştampilă şi maşină Primarul Râmnicului merge la „serviciu” pe role Deşi este primar al Râmnicului, nimeni nu i se adresează cu apelativul de „primar”. Nu are ştampilă, nici maşină şi recunoaşte că puţini sunt cei care ştiu că el este... „edilul” . Modest, Cristian Toader recunoaşte că n-a primit nicio sesizare din […]
Horezu – la târgul de turism Asociaţia Depresiunea Horezu a fost şi în acest an, ca şi anul trecut singurul reprezentant al Vâlcii la Târgul de Turism al României, care a avut loc recent la Bucureşti. Târgul a reunit 220 de expozanţi, dar, din Vâlcea doar reprezentanţii Primăriei Horezu au făcut efortul de a […]
Râmnicul – sufocat cu gaze de eşapament Traficul infernal din municipii şi oraşele traversate de drumuri naţionale sau europene este o problemă stringentă a municipalităţii. Blocajele din marile intersecţii din Râmnicu Vâlcea sunt cunoscute de şoferi, ele fiind o problemă a administraţiei locale şi poliţiei de cel puţin doi ani. Ele sunt cauzate de creşterea […]
ITM Vâlcea sancţionează munca la negru • SC PLAS TURO SRL şi MENS G SRL din Râmnicu Vâlcea lucrează de zor cu persoane fără contract de muncă De la începutul acestui an şi până la finele lunii octombrie în Vâlcea au fost depistate 373 persoane care lucrau fără forme legale şi au fost aplicate sancţiuni […]
Cinci proiecte de reabilitare a centrelor de îngrijire socială Bătrânii care se aflau în centrul de asistenţă socială Păuşeşti - Măglaşi din judeţul Vâlcea, revendicat şi câştigat de Episcopia Râmnicului au fost mutaţi în noile locaţii, de la Băile Govora şi Milcoiu, deşi noile centre mai necesită anumite lucrări de reabilitare. În acelaşi timp, […]
Opt localităţi afectate de inundaţii • La Berislăveşti apele distrug un cimitir Opt localităţi din judeţul Vâlcea au fost grav afectate de precipitaţiile căzute în ultimele trei zile în judeţ. La Malaia s-a ajuns şi la 116,6 litri de apă pe metrul pătrat. Alimentarea cu apă de la Horezu şi Vaideeni – în pericol La […]
Copii abandonaţi de părinţi • De dragul muncii prin străini, părinţii îşi neglijează copiii rămaşi acasă • Sute de elevi au abandonat şcoala din această cauză Din ce în ce mai mulţi copii din judeţul Vâlcea sunt abandonaţi de părinţii lor, care preferă să muncească în străinătate, şi să îşi lase odraslele în […]
Elevii navetişti au limbaj violent şi sunt puşi mereu pe ceartă Odată cu începerea noului anului şcolar, poliţiştii de la Trafic Feroviar Vâlcea se confruntă cu un val de violenţe pe trenurile de persoane. Tot mai mulţi călători fac sesizări că sunt oripilaţi de limbajul agresiv folosit de sutele de elevi navetişti, că prin staţiile […]
Licitaţie cu cântec pentru laptele din şcolile Vâlcii Situaţie inedită în grădiniţele şi şcolile din judeţul Vâlcea. Chiar dacă a trecut mai mult de o lună de la începutul anului şcolar, cei mici au aşteptat în zadar laptele pe care trebuiau să-l primească la şcoală, lângă cornuri. Reprezentanţii inspectoratului Şcolar şi a Consiliului Judeţean Vâlcea […]
FBI a premiat poliţiştii vâlceni • IJP Vâlcea a anihilat cea mai mare reţea de traficanţi de persoane Pentru prima oară în istoria IPJ Vâlcea, poliţiştilor dintr-un serviciu le-au fost recunoscute meritele la o întâlnire naţională, la care au participat reprezentanţii mai multor state din Uniunea Europeană, ai Ambasadei SUA dar şi reprezentanţi ai FBI. […]
Bătrânii de la Păuşeşti aşteaptă să fie mutaţi în casă nouă Bătrânii care se află în centrul de asistenţă socială Păuşeşti - Măglaşi, revendicat şi câştigat de Episcopia Râmnicului (conform procesului-verbal nr. 435/18.04.1994, precum şi a Legii nr. 10/2001) aşteaptă de câteva zile cu sufletul la gură să fie mutaţi în noua locaţie care a […]
1316 râmniceni au cerut subvenţii pentru lemne Nu mai puţin de 1316 de familii din Râmnicu Vâlcea vor beneficia în această iarnă de subvenţii pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni sau alţi combustibili petrolieri, banii fiind acordaţi pentru noimebrie 2007 – martie 2008. Pentru cele cinci luni de iarnă, cuantumul subvenţiilor se ridică la 216.675 […]
Proprietara River Plaza Sonae Sierra plusează cu 300 milioane euro în alte două mall-uri Compania portugheză Sonae Sierra, care a intrat în luna mai în România prin preluarea mall-ului River Plaza din Râmnicu-Vâlcea pentru 42 milioane euro a achiziţionat terenuri pentru dezvoltarea altor două centre comerciale , în oraşele Ploieşti şi Craiova, în […]
Dezastru simulat Accident chimic pe platforma chimică Săptămâna trecută, pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea a fost simulat un accident chimic la combinatul Oltchim. Exerciţiul a început la ora 10.00 pe calea ferată uzinală, cu efectuarea manevrelor de direcţionare a vagoanelor cu clor lichid la rampa de descărcare din vagoane în rezervoare a clorului la […]
Vânzările din centrele comerciale ale Râmnicului nu sunt pe măsura aşteptărilor investitorilor Majoritatea oraşelor din provincie cu peste 100.000 de locuitori, în care se va dezvolta un număr ridicat de centre comerciale, vor fi sufocate de proiectele anunţate până în 2010, pentru că vor depăşi stocul necesar care poate fi absorbit de populaţie, potrivit […]
Apele minune de la Mihăeşti – băgate în seamă de autorităţi • În zonă s-ar putea „naşte” o mini-staţiune La Mihăeşti, într-un colţ de sat uitat de lume se află o comoară naturală pe care abia acum autorităţile s-au gândit să o bage în seamă. Apele minerale care sunt folosite de zeci de ani de […]
Spirulina vârstei a ІІІ-a Spirulina, algă microscopică marină de culoare verde, este părintele a tot ce-i viu, cea mai veche plantă de pe pământ. Având formă spiralată şi culori ce variază între verde închis şi verde-albăstrui, acestea au dimensiuni măsurabile în microni (milionimi de metru). Se pare că ele ar fi fost primele forme de […]
Web Design by DowMedia