Banii de la scuaruri s-au dus la subvenţia de căldură

luni, 9 octombrie 2006

Banii de la scuaruri s-au dus la subvenţia de căldură

 

În cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu Local, consilierii au aprobat o rectificare bugetară, în urma căreia o serie de proiecte de investiţii care au făcut obiectul unor scandaluri de presă au fost „sărăcite” cu câteva miliarde de lei. Banii astfel obţinuţi au fost alocate subvenţionării energiei termice pentru râmniceni în iarna acestui an.

Astfel, cele mai fierbinţi puncte ale rectificării bugetare au privit diminuarea cu 3 miliarde lei a sumei destinate achiziţionării de mobilier stradal şi iluminat public pentru scuarurile Revoluţiei şi Nord, precum şi cu suma de 400 milioane lei în cazul mobilierului destinat Direcţiei Economice şi Gospodărire Comunală. Cele 3,4 miliarde au fost alocate fondului pentru subvenţionarea energiei termice, alături de cele 12 miliarde lei deja alocate de Executivul Primăriei. Astfel, din cele 20 miliarde lei solicitate de consilierii liberali pentru formarea fondului de subvenţii pentru căldură au fost strânse deja 15,4 miliarde lei. Petru mobilierul stradal şi iluminatul public corespunzătoare celor două scuaruri vor fi organizate licitaţii în cel mai scurt timp. • O.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe