Chestorul Fătuloiu, şeful IGP, a dispus:
Comisie specială pentru controlul şefilor Poliţiei Vâlcea
Prezent la Vâlcea la sfârşitul săptămânii trecute, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu a spus că s-a deplasat personal la Vâlcea datorită faptului că a aflat despre neînţelegerile dintre conducerea Inspectoratului judeţean şi a Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. Chestorul principal Fătuloiu a promis că va lua măsuri cât se poate de drastice în cazul în care se dovedeşte faptul că neregulile depistate de comisia de control în ultimul raport de activitate se vor dovedi a fi făcute cu intenţie.
Comisie specială desemnată de şeful IGP
Acesta a numit o comisie specială care să ancheteze conflictul ce există între şefii poliţiei vâlcene. „Am văzut acel raport, care a deranjat poliţia municipală şi este adevărat că el nu a fost întocmit profesional, iar argumentele aduse nu corespundeau realităţii. Simt că sunt nişte disensiuni la comandă şi voi identifica scopul ascuns. În cazul unei confirmări, se vor lua măsuri drastice.” – a spus chestorul principal Fătuloiu. Până acum atât şeful Poliţiei Vâlcea, comisarul şef Adrian Cazan, cât şi adjunctul acestuia, comisarul Nicolae Sărdărescu au fost avertizaţi în scris de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar acum şeful IGPR a numit o comisie specială care să ancheteze conflictul. Chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu promite măsuri drastice pentru “managerii” de IPJ, deja avertizaţi în scris de conducerea MAI. În plus, Fătuloiu a mai delegat o echipă de control care să verifice toate dosarele de evaziune fiscală, nemulţumit de stadiul în care se află cercetările. Conflictul a pornit de la un raport semnat de comisarul-şef Adrian Cazan, care a ajuns la MAI şi care privea evaluarea activităţii poliţiei municipiului. Acum, şeful IGPR a promis că, după finalizarea evaluării dispuse de el va reveni la Vâlcea, pentru a anunţa deciziile.
„Poliţiştii care au comis accidente rutiere ar trebui să-şi dea demisia de onoare”
Şeful IGPR a cerut şi demisia de onoare a poliţiştilor care au comis, de la începutul anului, accidente rutiere. Dintre cei 17 poliţişti vâlceni implicaţi în astfel de evenimente, numai cinci au fost găsiţi vinovaţi. “Din respect ar trebui să îşi dea demisia. Dacă nu, comisia de disciplină a IGPR va acţiona pentru înlocuirea lor.” - a subliniat Fătuloiu. De asemenea, în jur de 250 de dosare economice vor fi luate la purecat, deoarece la Vâlcea criminalitatea economică este o problemă. „Nu sunt mulţumit de criminalitatea economică din judeţul Vâlcea şi am cerut mai multe date în legătură cu traficul de persoane, evaziunea fiscală , pirateria, contrafacerile.” – a mai spus chestorul Fătuloiu.
Poliţişti europeni
Chestorul Fătuloiu a subliniat faptul că de anul viitor şi poliţiştii vâlceni trebuie să fie nişte „poliţişti europeni” în adevăratul sens al cuvântului. O dată cu integrarea în Uniune poliţistul trebuie să fie profesionist şi eficace. Chestorul Fătuloiu a recomandat celor care au luat până acum mită să renunţe la aceste practici dacă vor să mai facă parte din minister: „Poliţistul european trebuie să fie moral şi să renunţe la mită. Avem totuşi, o problemă de educaţie a celor 8.000 de poliţişti”. S-a ridicat de asemenea problema asigurării poliţiştilor, s-a vorbit de noul cod rutier care va intra în curând în vigoare şi despre echipament. „Am avut o discuţie foarte clară privind ameninţarea poliţistului. Chiar săptămâna trecută am fost personal la Iaşi, unde un poliţist a fost lovit de un infractor. Am pus la dispoziţie un elicopter pentru a-l transporta la un spital din Bucureşti, pentru că se afla în stare gravă.” - a mai spus şeful IGP.
Poliţiştii – dotaţi cu o … curea europeană
Poliţiştii vâlceni s-au plâns în schimb şefului Poliţiei Române că nu dotaţi cu cătuşe şi bastoane de cauciuc. Chestorul Fătuloiu, a afirmat: “Le-am spus poliţiştilor că vor avea de acum încolo un nou sistem de curea. Se va renunţa la cureaua din piele de 2.400.000 de lei şi am luat o curea europeană, neagră care are pe ea toate mijloacele de autoapărare. Vom renunţa şi la vechile bastoane”.
Web Design by DowMedia