|luni, septembrie 20, 2021
  • Follow Us!

Strămutările nu vor fi terminate nici peste 15 ani 

Sinistraţii de la Ocnele Mari mai au de aşteptat:

Strămutările nu vor fi terminate nici peste 15 ani

Deşi au discutat din nou săptămâna trecută situaţia sinistraţilor de la Ocnele Mari, a căror strămutare trebuie să înceapă cât de curând prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu nu este deloc optimistă. Aceasta a spus că, după părerea sa nici peste 15 ani situaţia sinistraţilor nu va fi rezolvată în totalitate, aşa că oamenii mai au încă mult de aşteptat. De altfel, mai sunt însă 60 de familii care au fost strămutate în ultimii ani şi care nu au reuşit nici până acum să intre în posesia banilor din cauza faptului că nu şi-au rezolvat problema actelor de succesiune.

Sinistraţii au fost din nou întrebaţi de vor

Săptămâna trecută a avut loc o întrevedere privind strămutarea sinistraţilor din zonele Câmpul I, II şi III de Sonde Ocnele Mari. La discuţii au participat prefectul judeţului, Anuţa Handolescu, Corneliu Popescu din partea Ministerului Economiei şi Comerţului, Marin Cotescu, reprezentant al Ministerului Transportului, directori ai societăţii Conversmin, medicul Bogdan Stoica, de la Autoritatea de Sănătate Publică şi profesorul Florian Zamfirescu. A fost iniţiat astfel un plan de acţiune privind principalele soluţii ale studiului de fezabilitate pentru închiderea câmpurilor de sonde I şi II, din perimetrul Ocnele Mari, stabilirea zonei de risc şi a caselor afectate, evaluarea locuinţelor din aceste zone periculoase şi aflarea opţiunilor proprietarilor cu privire la varianta de despăgubire. Duminică, 19 octombrie a avut loc la Ocnele Mari o altă şedinţă pentru consultarea persoanelor afectate, cu participarea tuturor factorilor implicaţi în strămutare. De asemenea, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Comerţului vor numi o comisie de negociere a formei de despăgubire şi a valorii acesteia, din aceasta urmând să facă parte membri ai ICPM Minesa SA Cluj Napoca, ICSITPML SA Craiova, Conversmin SA, Primăria Ocnele Mari, Instituţia Prefectului Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea şi SNS Salrom SA Bucureşti. Termenul de realizare a acestei îndatoriri va fi februarie 2007.

60 de familii au pierdut despăgubirile din cauza lipsei actelor

Până atunci însă situaţia în care se află oamenii a rămas neschimbată. Mulţi dintre oameni refuză strămutarea în zonele stabilite de autorităţi. 60 dintre familiile sinistrate nu au reuşit nici până acum să primească despăgubirile pentru că nu şi-au făcut actele de succesiune, astfel că nu deţin acte de proprietate asupra terenurilor afectate de saramură. Cei 11 proprietari de drept au murit, iar moştenitorii au refuzat să facă succesiunea. Intarea în legalitate presupune deschiderea unui proces în instanţă, iar oamenii tărăgănează acest lucru, de teamă să nu fie plimbaţi prea mult timp prin tribunale.

Teren pus la dispoziţie de Prefectură

Până acum, Prefectura Vâlcea a pus la dispoziţia sinistraţilor pentru strămutare un teren în suprafaţă de 80 hectare în zona Râmnicului şi a localităţii Mihăeşti, aparţinând Agenţiei Domeniului Statului. Decizia finală va aparţine însă Conversmin-ului, MEC-ului şi cetăţenilor. „Este singura locaţie pe care o mai avem. Dacă nu o vor, o vom pune la dispoziţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar, pentru retrocedare, pentru că oricum există un deficit de teren în judeţ”- a spus prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu. Într-o primă etapă vor trebui strămutate 107 locuinţe. Săptămâna viitoare specialiştii vor face publice şi soluţiile tehnice în ceea ce priveşte continuarea procesului de reabilitare a zonei afectate de deversările de saramură din Ocnele Mari. Urmează să se facă în perioada următoare şi  evaluare de risc pentru toate casele şi terenurile afectate şi se vor stabili opţiunile proprietarilor cu privire la varianta de despăgubire. Pentru primele 34 de case şi terenuri care sunt afectate, intr-o prima etapa, s-a dat termen de evaluare o lună, responsabil fiind ICSITPML SA Craiova, iar pentru restul de 70 de case şi terenuri s-a dat termen de evaluare două luni.

Se extrage şi acum sare la Ocne

Din cele trei câmpuri de sonde se mai extrage şi acum sarea în soluţie, doar Câmpul II fiind închis. „La Ocnele Mari, prăbuşirile vor continua, fie că va continua sau nu exploatarea sării în soluţie din subteran. În următorii 15 ani, fenomenul Ocnele Mari nu se termină. Tasarea maximă din Câmpul de sonde I a ajuns la 1,2-1,4 metri, ceea ce înseamnă că 28 de familii din zona respectivă trebuie evacuate cu rapiditate” – a mai spus prefectul.

Leave a Response