Printre cei care vor primi bani de pe urma exproprierilor care urmează să se facă în Cluj-Napoca pentru proiectul metroului se numără şi Rareş Bogdan sau familia milionarului Ovidiu Turcu. Însă, cel mai mare beneficiar al exproprierilor este Primăria Cluj-Napoca, care deţine cele mai multe proprietăţi. De asemenea, firmele Ursus, Kaufland, Universitatea Babeş Bolyai figurează pe lista exproprierilor. Peste 70 de proprietari neidentificați, care deţin parcele de teren în cartierul Mănăştur, ar putea primi peste 2,2 milioane lei.

Chiar dacă proiectul metroului din Cluj-Napoca a depășit jaloanele impuse de Comisia Europeană pentru a putea primi finanţare, Ministerul Transporturilor a dat publicităţii lista cu proprietăţile care ar putea fi expropriate pentru a face loc acestui proiect de transport în comun.

Principalul beneficiar al exproprierilor este Primăria Cluj-Napoca. Vorbim aici de Ursus Breweries (fabrica de bere Ursus din Cluj-Napoca care pentru terenuri cu o suprafață de peste 6.000 mp va primi peste două milioane de lei.) sau supermarketurile Kaufland. De exemplu, de la Ursus vor fi expropriate terenuri cu o suprafață de peste 6.000 mp, pentru care se vor plăti peste două milioane de lei. Vor fi și firme românești expropriate, cum ar fi cea de dezmembrări auto VRG Automobile din comuna Florești.

În aceeași comună (cea mai mare din țară, practic o anexă rezidențială a municipiului Cluj-Napoca) va fi expropriat și un teren de peste 4.600 mp aflat în proprietatea Parohiei Reformate Luna de Sus, pentru care acesta va primi de la stat peste 100.000 de lei.

Revenind în municipiul Cluj-Napoca, suprafețe importante de teren vor fi preluate pentru construcția magistralei de metrou și de la două instituții de învățământ superior. Este vorba de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațegan.

Trend Comunication, firma europarlamentarului Rareş Bogdan, deţine trei parcele de teren arabil, cu o suprafaţă de 2.800 mp, în intravilanului municipiului Cluj-Napoca, în Colonia Sopor.  Pentru acest teren, societatea va primi despăgubiri în valoare de peste 1.600.000 lei. În firmă, alături de europarlamentarul clujean se mai află fratele lui, Marius, şi ziaristul Octavian Hoandră. De asemenea, membrii familiei milionarului clujean, Ovidiu Turcu, vor primi 4.013.159 lei pentru o suprafaţă de teren de aproximativ 500 mp pe care se află o vilă cu o suprafaţă de 300 mp. Beneficiarii direcţi ai exproprierilor sunt TURCU SORINEL-IONEL,TURCU MARIA, AUTO RO INTERNATIONAL TRANS SRL....

Citeste continuarea AICI: https://gazetadecluj.ro/europarlamentarul-rares-bogdan-primeste-16-milioane-lei-de-pe-urma-metroului-din-cluj-napoca/