Aurora Măgura: Consiliul local al comunei Popeşti, de acord cu extinderea rețelei de canalizare pe strada Linie sat

joi, 1 februarie 2024

 

La finele anului trecut, Consiliul local al comunei Popeşti a aprobat extinderea rețelei de canalizare în satele Urşi şi Popeşti, pe strada Linie sat. Cheltuielile pentru executarea lucrărilor de branşare la reţeaua de canalizare la imobilele din satele Urşi şi Popeşti aflate pe strada Linie sat, din comuna Popeşti s-au efectuat din bugetul local, în conformitate cu dispoziţiile legale, până la limitele de proprietate ale gospodăriilor. Prin hotărârea nr. 59/2023, Consiliul local al comunei Popești a decis implementarea proiectului „Lucrări de amenajare exterioară şil dotare cămin cultural - comuna Popeşti, judeţul Vâlcea”, în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. În vara anului trecut, în comuna Popești a început procesul de asfaltare a drumurilor locale, un proiect finanțat prin „Anghel Saligny”, drumuri care vor fi prevăzute cu rigole, accese către proprietăți. Prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, primărița Aurora Măgura realizează proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Popești, județul Vâlcea”, la valoarea de 14,5 milioane de lei. În luna iulie 2023, Consiliul local al comunei Popești a adoptat documentația tehnico-economică, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Eficiență energetică la Primăria comunei Popesti, sat Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea”, pentru finanțare prin PNRR, Componenta 10 - Fondul local. Tot anul trecut, primarul localității Popești, Aurora Măgura, a semnat contractul de finanțare prin AFM privind modernizarea iluminatului public, valoarea proiectului fiind de 1 milion de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe