Târg Educațional pentru licee adresat elevilor de clasa a VIII-a

sâmbătă, 27 aprilie 2024

 

Comunicat de presă

 

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea în parteneriat cu Shopping City Râmnicu Vâlcea organizează în data de 10 mai 2024, începând cu ora 10.00, Târgul Educațional pentru licee adresat elevilor de clasa a VIII-a. Scopul acestuia este prezentarea ofertei educaționale a liceelor din județul Vâlcea pentru anul școlar 2024-2025. În cadrul evenimentului, ne dorim să oferim informații cu privire la orientarea și consilierea elevilor pentru alegerea filierei și a profilului educațional. Vor participa elevii claselor a VIII-a de la școlile gimnaziale din județul Vâlcea.

Târgul Educațional pentru licee se va desfășura în parcarea și în incinta Shopping City Rm Vâlcea (Str Ferdinand nr 38 A, Rm Vâlcea).

Fiecare liceu va dispune de un stand amenajat în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea, precum și de un spațiu în interior pentru expunerea unui roll-up cu oferta unității de învățământ și a pliantelor și broșurilor de prezentare pentru a putea oferi răspunsuri la posibilele întrebări ale elevilor legate de oportunitățile oferite.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe