Polițiștii și jandarmii vâlceni vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de Nașterea Domnului!

vineri, 22 decembrie 2023

COMUNICAT DE PRESĂ: Suplimentarea măsurilor de siguranță în contextul minivacanței prilejuită de Nașterea Domnului 

            În perioada 23–26 decembrie 2023, personalul Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea va fi suplimentat și mobilizat la nivelul întregului județ în vederea asigurării climatului de ordine publică şi a intervenţiei rapide în cazul unor situaţii de risc pentru cetăţeni.

            În acest context, Instituția Prefectului județul Vâlcea va asigura, potrivit competențelor, coordonarea măsurilor de gestionare a climatului de ordine publică și pe linia situațiilor de urgență.

            Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea vor fi la datorie în această perioadă în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică. De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județul Vâlcea pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.

            În aceste zile jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea sunt pregătiți să acționeze atât independent, cât și împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale precum și pentru sprijinul și îndrumarea cetățenilor care se află în spații publice.

            De asemenea, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea vor desfășura, în perioada menționată, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri. Activitățile se vor desfășura atât în spațiile recreaționale aglomerate, precum și la evenimentele cu public numeros.

            Și pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,General Magheru” al județului Vâlcea se vor afla în serviciu operativ fiind pregătiți să acorde asistență medicală de urgență, să intervină pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor din mediile ostile vieții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe