Joi, 21 septembrie, se deschide prima Clinică de Radioterapie și Imagistică din Râmnicu Vâlcea!

miercuri, 23 august 2023
Veste uriașă pentru județul nostru!
Joi, 21 septembrie, se deschide prima Clinică de Radioterapie și Imagistică din Râmnicu Vâlcea!
“Îmi exprim satisfacția că am reușit să ne ținem de cuvânt datorită acestor oameni care au investit aici sume importante de bani, numai pentru aparatura medicală de înaltă performanță fiind cheltuite cca 4 milioane de euro. Îi felicit pentru aceste realizări și îi asigur că noi, Consiliul Județean Vâlcea, în condițiile legii, vom sprijini mediul privat care vine cu servicii de calitate pentru vâlceni” – afirmă președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

4 milioane euro investiţi în dotări

Clădirea a fost ridicată în aproximativ un an de la începerea lucrărilor, dar şi mai important este faptul că în interior au fost aduse deja echipamentele medicale necesare investigaţiilor şi tratamentului bolnavilor de cancer. Noul centru va oferi servicii medicale de diagnosticare, monitorizare evoluţie boală şi tratament, de nivel european, servicii medicale care vor putea fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin Programul Naţional de Oncologie şi este de aşteptat ca primii pacienţi să intre pe uşa clinicii în luna iunie, dată la care ar putea intra în vigoare şi acordul cadru cu CAS Vâlcea.

 

Pregătiţi să preia pacienţi din alte judeţe

În momentul  de faţă, vâlcenii cu afecţiuni oncologice care fac radioterapie sunt nevoiţi să meargă la centre din Craiova, Sibiu, Piteşti sau Bucureşti, cheltuiala transportului sau a cazării nefiiind decontată de asigurarea medicală. Odată cu deschiderea clinicii Neolife, aceşti vor avea oportunitatea de a reduce din aceste cheltuieli personale, iar unitatea ţinteşte şi spre pacienţi din alte judeţe, Olt sau Gorj. O licitaţie pentru concesionarea unei suprafeţe de teren pe care se vor ridica un hotel şi un restaurant rezerat bolnavilor şi aparţinătorilor veniţi la tratament va fi deschisă în cel mai scurt timp, a adăugat preşedintele CJ Vâlcea.

„Am venit în Vâlcea pentru a oferi servicii de calitate vâlcenilor, de a-i scuti să mai facă sute de kilometri pentru tratament. Dreptul la servicii medicale de calitate ţine de drepturile omului”, a punctat Fabio Razetti, reprezentant Neolife. Firma este prezentă cu acelaşi tip de servicii medicale şi pe piaţa din Turcia, dar şi în anumite oraşe mari din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe