Constantin Rădulescu: Vrem să construim de la zero un complex turistic de agrement în zona Olănești - Vlădești

miercuri, 23 august 2023
Turismul, cartea câștigătoare a celui mai frumos județ din România - județul Vâlcea!
Cred cu tărie că turismul are și va avea un rol covârșitor în ceea ce privește stabilitatea și dezvoltarea economică, pe termen mediu și lung, a județului Vâlcea!
Tocmai de aceea, prioritizăm investițiile în turismul ce se poate face pe toată perioada anului, mizând de această dată pe valea râului Olănești, pe orașul Băile Olănești și pe comuna Vlădești, prin parteneriate instituționale solide și bunăvoința primarilor gospodari ai locului.
Ne dorim așadar să construim de la zero un complex turistic de agrement, profitând de zona bogată în ape geo-termale din Băile Olănești.
Viziunea noastră asupra acestui proiect combină următoarele elemente: 3 hectare de teren în mijlocul naturii, cu facilități moderne de agrement, piscine de tip "infinity", saune, terenuri de sport, restaurante, dar și alte activități în aer liber, totul fiind gândit pentru a oferi turiștilor un sejur fabulos complet, ori o scurtă evadare din agitația cotidiană.
Continuăm să muncim la buna dezvoltare a turismului, însoțit de drumurile bune către toate punctele turistice de interes din județ și nu ne oprim aici!
Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe