Comuna Pietrari a primit 14,5 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor comunale

joi, 10 august 2023

 Continuă în ritm accelerat deschiderea finanţărilor din Programul "Anghel Saligny"

În data de 7 august a avut loc la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei o nouă sesiune de semnare a deschiderii finanţărilor pentru proiectele administraţiilor locale. Ministrul liberal Adrian-Ioan Veştea a semnat, împreună cu edilii localităţilor care vor fi beneficiare ale proiectelor, contracte în valoare de peste 750 de milioane de lei.

Ca de fiecare dată, când s-au semnat astfel de contracte, unii dintre edilii liberali ai localităţilor vâlcene cărora le-au fost aprobate proiectele au participat la acest important eveniment. De data aceasta a fost rândul primarului din Mihăeşti Constantin Bărzăgeanu, a primarului din Pietrari, Nicolae Moraru, şi a primarului Ionel Vlădulescu din Budeşti. Pentru modernizarea drumurilor de interes local din comuna Mihăeşti au fost alocaţi peste 13,3 milioane de lei; comuna Pietrari a primit 14,5 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor comunale DC 151 şi DC 153, precum şi a drumurilor publice din interiorul satelor Pietrari şi Pietrarii de Sus; pentru comuna Budeşti au fost alocate peste 13,4 milioane de lei în vederea înfiinţării reţelei de canalizare în satele Racoviţa şi Linia.

Prin alocarea acestor importante sume, locuitorii satelor menţionate se vor putea bucura de utilităţile a căror realizare o aştepta de ani de zile, iar edilii îşi văd încununate eforturile de elaborare şi susţinere a proiectelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe