Realizarea unui aerodrom în comuna Budești reprezintă o prioritate pentru primarul Ion Vlădulescu

vineri, 14 iulie 2023

 

Realizarea unui aerodrom în comuna Budești reprezintă o prioritate pentru primarul Ion Vlădulescu. „Beneficiile proiectului sunt evidente și ar duce la dezvoltarea turistică a județului și a regiunii, dar și la rezolvarea problemelor de natură medicală. Spre a verifica stadiul derulării proiectului, am avut o vizită de lucru la Primăria Budești, unde am purtat un dialog aplicat cu domnul primar Ion Vlădulescu despre etapele juridice și tehnice derulate în proiect, până în acest moment, și pașii de urmat pentru perioada viitoare. Totodată, am vizitat și amplasamentul viitorului aerodrom. Din dialogul cu edilul localității dar și cu conducerea tehnică a Consiliului Județean, a rezultat că există premise ca anul viitor să pornească efectiv lucrările la această importantă investiție”, a declarat vicepreședintele CJ Vâlcea Florian Marin. În luna aprilie, Consiliul Local al comunei Budeşti a stabilit un regulament privind acordarea unor stimulente financiare pentru nou-născuţi și acordarea de ajutoare pentru situaţii deosebite. În schimb, în luna martie, Primăria comunei Budești a făcut un pas important spre normalitate prin începerea lucrărilor la obiectivul de investiții ,,Înființare distribuție gaze naturale în comuna Budești, județul Vâlcea”, o lucrare necesară tuturor locuitorilor comunei Budești, pentru care s-a muncit foarte mult timp. „Investiția este de durată și va fi realizată, deocamdată, cu fonduri de la bugetul local. Vreau să mulțumesc atât factorilor implicați în demararea acestei investiții, consiliului local, angajaților primăriei, cât și dumneavoastră, pentru răbdarea și încrederea avută în mine. Prin noi înșine, prin implicare și devotament față de cetățean, contribuim la schimbarea comunei Budești în bine”, a spus primarul Ion Vlădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe