Primăria Câineni implementează proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar”

sâmbătă, 29 iulie 2023

 

Primăria comunei Câineni implementează proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Câineni, judeţul Vâlcea”. Toate cheltuielile aferente proiectului sunt prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei precum şi pe toată perioada de monitorizare a proiectului, în cazul obţinerii finanţării prin PNRR, potrivit legii. În luna mai, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat delegarea dreptului de depunere a cererii de finanţare aferente proiectului cu titlul „Microbuze electrice pentru elevii din judeţul Vâlcea”, în cadrul apelului de proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, către Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de solicitant eligibil. Primăria Câineni va asigura din bugetul propriu, pe o durată de minimum 4 ani de la finalizarea proiectului cheltuielile privind funcţionarea microbuzelor distribuite în cadrul proiectului prin aplicarea criteriilor de prioritizare, respectiv: resursa umană (şofer/şoferi), reparaţie şi întreţinere, precum şi alimentarea la staţia de încărcare. La începutul acestui an, primarul Ion Nicolae a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Eficienţă energetică şi gestionare inteligentă a unităţilor de învăţământ, comuna Câineni, judeţul Vâlcea”. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea fondului educaţional construit pentru instituţiile publice de învăţământ din comuna Câineni, printr-o abordare integrată a eficienţei energetice în clădirile publice din comuna Câineni. Valoarea totală a proiectului este de 1,32 milioane de lei. Pe de altă parte, primarul Ion Nicolae va realiza rețele hidroedilitare, în sumă de 27 milioane de lei, cu finanțare prin programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe