PREȘEDINTELE CJ VÂLCEA: PROIECTELE DE DEZVOLTARE A JUDEȚULUI VÂLCEA, PE MASA GUVERNULUI!

marți, 18 iulie 2023

 

Împreună cu o delegație de la Consiliul Județean Vâlcea, m-am deplasat marți, 18 iulie, la Guvernul României, unde m-am întâlnit cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, și cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, Alexandru Stoica.

Le-am prezentat domnului Marcel Ciolacu și celorlalți reprezentanți ai Guvernului investițiile pe care le avem în derulare, precum și proiectele viitoare pe care dorim să le implementăm pentru dezvoltarea județului nostru.

Au fost analizate condițiile în vederea demarării lucrărilor de modernizare a Spitalului Vechi - corp C5, pentru care CJ Vâlcea a obținut toate avizele necesare, precum și identificarea, de către CNI, a unor surse de finanțare pentru modernizarea corpului C6 (secția infecțioase) din cadrul acestui spital.

În ceea ce privește investițiile pe fonduri europene, am solicitat demersuri legale care să sprijine finalizarea în termen a proiectelor aflate în derulare, respectiv investiții majore pentru județul Vâlcea, cum ar fi:

- Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Roești

- Reabilitarea rețelei de termoficare de la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Acestea au fost doar câteva dintre temele abordate la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului.

Le mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și celorlalți reprezentanți din Guvern pentru disponibilitatea și deschiderea avută pentru un dialog constructiv.

Sunt convins că ne-am făcut înțeleși, astfel încât proiectele care vizează dezvoltarea județului Vâlcea să fie implementate cu succes și la termenele stabilite.

 

Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “PREȘEDINTELE CJ VÂLCEA: PROIECTELE DE DEZVOLTARE A JUDEȚULUI VÂLCEA, PE MASA GUVERNULUI!”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe