Consiliul local al comunei Orlești a aprobat susţinerea financiară a activităților sportive pentru anul 2023, cu suma de 35.000 lei

miercuri, 28 iunie 2023

 

Prin hotărârea nr. 32/2023, Consiliul local al comunei Orlești a aprobat susţinerea financiară a activităților sportive desfășutate în cadrul Asociaţiei Clubul Sportiv Comunal Orlești pentru anul 2023, cu suma de 35.000 lei. Asociaţia Clubul Sportiv Comunal Orlesti va asigura dezvoltarea mişcării sportive de performanta pe raza comunei, respectind angajamentele asumate în contractul de susţinere financiară. În acest an, Primăria Orlești va sistematiza și amenaja toate străzile şi trotuarele, astfel încât comuna să fie cea mai atractivă localitate din Vâlcea. Prin Anghel Saligny urmează reabilitarea de drumuri, plus o investiție uriașă de 1 milion de euro în drumuri agricole care vor facilita accesul spre zone cu potențial industrial. Consiliul local al comunei Orlești, întrunit în şedinţă în data de 31.01.2023, a adoptat necesitatea, oportunitatea şi potenţialul economic al investitiei și implementarea proiectului „Dotarea cu echipamente a Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, comuna Orleşti, judeţul Vâlcea”, ce se va depune spre finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, la valoarea de 32.000 euro. Anul trecut, Primăria comunei Orlești a depus un proiect cu fonduri europene, care vizează modernizarea a 10 kilometri de drumuri agricole. Drumurile de tarla sunt situate pe dealurile din comună, altele în zona de luncă, pe dreapta drumului national, iar două dintre cele mai importante drumuri ce urmează să fie reabilitate. Primăria comunei Orlești figurează în programul național de investiții „Anghel Saligny” cu două proiecte, în valoare totală de 20,5 milioane de lei: „Modernizare rețea drumuri de interes local, comuna Orlești, județul Vâlcea” (4 milioane de lei); „Extindere sistem de alimentare cu apă și canalizare, comuna Orlești, județul Vâlcea” (16,5 milioane de lei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe