În acest an, primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, are un buget local previzionat la nivelul de circa 7,9 milioane de lei

marți, 14 martie 2023

 

În 2023, primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, are un buget local previzionat la nivelul de circa 7,9 milioane de lei, din care 2 milioane de lei reprezintă veniturile proprii. În acest mandat, un proiect prioritar pentru primarul Dumitru Pirneci este construirea unei noi școli în centrul comunei Dănicei: „Este imperios necesar acest lucru, dat fiind faptul că actualele școli unde învață copiii sunt foarte vechi și nici nu mai sunt în pas cu nevoile elevilor. Ne dorim o școală nouă, modernă și ne vom strădui să ni se împlinească această dorință, iar când te străduiești, nu are cum să nu iasă lucrurile pe care ți le dorești. Conform proiectul întocmit, noua școală se va construi în centrul localității. În acest sens, a fost alocat terenul și a fost emis și certificatul de urbanism”. Prin hotărârea nr. 31/2022, Consiliul Local al comunei Dănicei a aprobat indicatorii tehnico-economici stabiliți prin devizul proiectului la obiectivul de investiție „Construire sediu Primărie în comuna Dănicei, județul Vâlcea”. În vara anului trecut, Primăria Dănicei a decis construirea de poduri pietonale peste pârâul Trepteanca satul Udrești, punct La Onicel, precum și peste pârâul Lungoțu, satul Cireșu, punct Lungoțu. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Dănicei va moderniza drumurile locale, în urma unui proiect de 10 milioane de lei. Tot în 2022, Consiliul Local al comunei Dănicei a aprobat devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de alimentare cu apă potabilă în satul Cireșul, comuna Dănicei, județul Vâlcea”, precum și o sumă, reprezentând contravaloarea serviciilor pentru dirigenția de șantier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe