Consiliul Local al comunei Cernișoara a aprobat predarea către CNI a căminului cultural din satul Mădulari pentru reabilitare și extindere

duminică, 12 martie 2023

 

 

Încă de la finalul anului trecut, Consiliul Local al comunei Cernișoara a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii, pe bază de protocol, a amplasamentului clădire Cămin Cultural și teren aferent acesteia, situat în sat Mădulari, comuna Cernișoara, Strada Principală nr. 193 și aflat în administrarea Consiliului local Cernișoara, în suprafață construită de 408 mp, si teren aferent în suprafaţă de 2514 mp, în vederea şi pe perioada realizării de către CNI a obiectivului de investiţii „Reabilitare, modernizare, dotare și extindere Cămin Cultural, punctul Cămin Mădulari, sat Mădulari, comuna Cernișoara, judeţul Vâlcea”. S-a mai decis asigurarea finanțării de către unitatea administrativ-teritorială Cernișoara a cheltuielilor pentru racordurile la utilități. În schimb, prin Hotărârea nr. 63/2022, Consiliul Local al comunei Cernișoara a aprobat acordarea de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din comuna Cernișoara, în anul școlar 2022-2023, Școlii Gimnaziale, sat Mădulari, în funcție de tipul bursei, astfel: 29 burse de merit; 7 burse de studiu; 40 burse de ajutor social. Cuantumul burselor sunt după cum urmează: 200 lei/elev/lună, pentru bursa de merit; 150 lei/elev/lună, pentru bursa de studiu; 200 lei/elev/lună, pentru bursa de ajutor social. În vara anului trecut, Primăria comunei Cernişoara a adoptat regulamentul de acordare a Diplomei de Aur şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de câte 500 de lei, cuplurilor de pe raza localității Cernișoara care au împlinit 50 ani de căsătorie neîntreruptă. În cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, Primăria Cernișoara figurează cu proiectul „Modernizarea rețelei de drumuri locale în comuna Cernișoara, județul Vâlcea”, la valoarea de 14,5 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe