Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 480.000 lei către Primăria comunei Stoilești

sâmbătă, 18 februarie 2023

 

La sfârșitul lunii ianuarie, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat alocarea sumei de 480.000 lei către Primăria comunei Stoilești, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii. Prin Hotărârea nr. 54/2022, Consiliul Local al comunei Stoilești a aprobat depunerea proiectului „Reabilitare sediu administrativ din sat Stoilești, comuna Stoilești, județul Vâlcea”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Componenta C5 – Valul renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice. S-a mai aprobat valoarea maximă eligibilă a proiectului de 3.604.464 lei (732.213 euro), dar și susținerea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice de lucrări solicitate în etapa de implementare. Tot legat de subiect, anul trecut, Consiliul Local al comunei Stoilești a aprobat predarea către Compania Naţională de Investiţii (CNI) a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Construire sediu primărie în comuna Stoilești, județul Vâlcea și dotare, amenajare parc exterior și racordare la utilități”. S-a mai aprobat finanțarea din bugetul local a cheltuielilor pentru servicii și lucrări finanțate de Primăria Stoilești, în valoare de 549.908 lei cu TVA. „Prin Programului Național Anghel Saligny sunt 15 km de drumuri pentru asfaltare. Din bugetul local pe anul trecut, primarul Florin Ionescu a alocat fonduri pentru construirea unui pod peste pârâul Topolovelu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe