Claudia Banu, senator PNL: Legile Justiției au fost finalizate în Comisia specială

joi, 29 septembrie 2022
Legile Justiției au fost finalizate în Comisia specială din care am făcut parte și au fost deja adoptate de Camera Deputaților, urmând să fie dezbătute și de Senat.
La capătul dezbaterilor, avem un set de legi care vor întări sistemul judiciar în toate componentele sale, consacrând independența magistraților. În acord cu rcomandările Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene, legile pe care le-am votat asigură un sistem de selecție transparent al magistraților. De asemenea, am ținut cont de recomandările forurilor europene când am acordat CSM puteri mai mari în numirea și revocarea magistraților șefi, reducând la minimum intervenția factorului politic, reprezentat de Ministerul Justiției.
Cele trei legi, în forma adoptată de Comisia specială, reprezintă rodul a numeroase consultări cu organismele din sistemul judiciar și, de asemenea, cu asociațiile profesionale ale procurorilor și judecătorilor. Am ajuns, astfel, la o mai bună separare între carierele de magistrați, am flexibilizat detașarea procurorilor și a judecătorilor, astfel încât deciziile să poată fi luate rapid și transparent acolo unde există o lipsă de cadre.
În toate instituțiile care alcătuiesc sistemul judiciar din România avem de-acum proceduri de selecție cu criterii și proceduri clare, care nu lasă loc de arbitrariu. Competența și integritatea magistraților sunt singurele atribute care pot fi asociate cu munca unui procuror sau judecător. Lor li se adaugă eficiența, pentru că doar o justiție eficientă, în interesul cetățeanului, poate fi miza pe care o urmărim.
Sper ca Legile Justiției să fie adoptate curând și de Senat, astfel ca România să-și onoreze angajamentele pe care le-a asumat în relația cu UE. După o permanentă consultare cu Comisia Europeană în elaborarea acestor legi, sper ca în curând să fie ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare, astfel ca ultima condiție pentru integrarea României în Spațiul Schengen să fie îndeplinită.
Claudia Banu, senator PNL
claudia-banu-1-300x200

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe