|joi, august 11, 2022
  • Follow Us!

Înscrierile sunt acum deschise pentru cea de-a 36-a Conferință Națională de Chimie 

IMG_2460 (1)

 

București, 13 iulie 2022. Conferinţa Naţională de Chimie – CNChim – 2022, organizată de către Societatea de Chimie din România, Academia Română şi Chimcomplex revine pe agenda publică cu cea de a 36-a ediție, in memoriam Costin D. Nenițescu, 120 ani de la naștere. Evenimentul se va desfăşura în perioada 04 – 07 octombrie 2022 în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, judeţul Vâlcea.
Conferinţa Naţională de Chimie este o binecunoscută şi prestigioasă manifestare ştiinţifică cu tradiţie, organizată pentru prima dată în anul 1974, care în timp a devenit cel mai important eveniment ştiinţific naţional, din domeniul chimiei.
“În cadrul CNChim – 2022 vor fi prezentate preocupările actuale din domeniul chimiei, ingineriei chimice şi petrochimice, direcţiile majore de cercetare, situaţia şi perspectivele industriei noastre relevante în contextul european. Suntem o comunitate de specialişti din diferite domenii de competenţă, din învăţământ, cercetare şi industrie care ne dorim să valorificăm rezultatele cercetărilor noastre în chimia aplicată. Încurajez pe toți colegii care și-au legat parcursul profesional de această disciplină, tineri sau experimentați, români sau specialiști internaționali, să ni se alăture.” a declarat domnul academician Bogdan C. Simionescu, președinte al Comitetului de organizare CNChim – 2022.
Virgiliu Băncilă, Vicepreședinte Chimcomplex, membru în comitetul de organizare CNChim – 2022: “Importanţa acestei conferinţe în cunoaşterea problemelor actuale şi de perspectivă ale chimiei din România şi a schimbului de idei între cercetători este semnificativă. Mă bucur că Societatea de Chimie și Academia Română vor aduce împreună cei mai distinși specialiști și noi putem susține un eveniment de asemenea anvergură. Dacă ar trebui să rezum domeniul chimiei într-un singur cuvânt, acela ar fi „creștere”. Pentru anii următori Chimcomplex are un amplu program de dezvoltare care abordeaza noi ramuri/tehnologii ale industriei chimice și petrochimice precum și ale unor industrii suport pentru aceasta. Suntem compania pivot pentru relansarea industriei chimice, încât acesta să asigure valorificarea eficientă a resurselor României și să realizeze în proporție determinantă necesarul de produse chimice/petrochimice ale țării. Dezvoltarea Chimcomplex se va realiza prin aplicarea principiului ESG în concordanță cu politica economică a UE. CNChim – 2022 este un eveniment pe care îl așteptăm cu interes și pe care echipa noastră este dedicată să îl organizeze la cele mai înalte standarde.”
15 august 2022 este ultima zi de trimitere a rezumatului lucrărilor de cercetare, originale, nepublicate până la data conferinţei şi a talonului de participare.
La conferință se pot înscrie atât persoane care doresc să susțină o lucrare științifică, cât și persoane care doresc doar să audieze dezbaterile.
Cu scopul de a încuraja participarea tinerilor chimişti, Societatea de Chimie din România va susţine prin concurs participarea a 10 studenţi/doctoranzi/cercetători sub 30 ani prin plata taxelor de participare.
Temele lucrărilor pot fi de chimie anorganică, chimie fizică şi analitică, chimie macromoleculară şi supramoleculară, chimie organicã, bio-organică şi alimentară, inginerie chimică şi bioinginerie, materiale noi şi nanomateriale și protecţia mediului şi monitorizare.
La edițiile precedente conferința s-a bucurat de o participare numeroasă, națională şi internațională, din țări precum SUA, Franţa, Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Italia, Spania, Norvegia, Suedia, Estonia, Republica Coreea facilitând astfel creşterea vizibilităţii rezultatelor cercetării româneşti.
Sute de participanţi prezenţi se vor informa ascultând prelegeri și lucrări de înalt nivel ştiinţific asigurat de rigurozitatea unui comitet ştiinţific prestigios. Păstrând tradiţia întâlnirilor anterioare, manifestarea va beneficia de prezenţa unor distinse personalităţi ştiinţifice care vor prezenta cele mai noi şi importante contribuţii la dezvoltarea domeniilor în care îşi desfăşoară activitatea.
Nivelul ştiinţific ridicat, domeniile de cercetare variate, actualitatea problemelor abordate, schimbul de idei şi experienţă, prezenţa activă a unui număr mare de tineri cercetători va permite dezvoltarea şi deschiderea unor colaborări şi a unor noi direcţii de cercetare.
Conferinţa va cuprinde și o zonă de expoziţie de aparatură ştiinţifică, cu ultimele noutăţi în domeniul tehnicilor de laborator.
Detalii suplimentare cu privire la conferință și înscriere se pot găsi pe www.schr.ro și www.chimcomplex.com/CNChim-2022.

Despre Societatea de Chimie din România

Societatea de Chimie din România are drept scop reunirea tuturor persoanelor cu studii superioare, implicate în activitatea de cercetare și proiectare, învățământ, industrie, din alte ramuri ale economiei și domenii de activitate utile societății, în vederea dezvoltării și promovării disciplinelor chimiei sub toate aspectele.

Despre Chimcomplex
Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiție de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.

Poster Conferinta Nationala de Chimie_ 04-07.10.2022

Leave a Response