|sâmbătă, iunie 25, 2022
  • Follow Us!

Comuna Păuşeşti Măglaşi va beneficia de extinderea sistemului de distribuţie gaze naturale, prin Programul „Anghel Saligny” 

Dediu

 

Conform unor anunțuri oficiale de la Guvern, comuna Păuşeşti Măglaşi va beneficia de extinderea sistemului de distribuţie gaze naturale (19 milioane de lei), prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. În luna aprilie, primarul localităţii Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, a dat startul lucrărilor privind construirea unei săli de sport: „Proiectul se realizează cu fonduri atrase prin Compania Naţională de Investiţii şi va avea o capacitate de 180 de locuri. Astfel, orele de educaţie fizică şi sport pentru elevii din Păuşeşti Măglaşi vor deveni atractive, iar tinerii din comunitate vor fi încurajaţi să facă mişcare. Proiectul pentru construirea acestei săli de sport este depus din anul 2009 însă, în toată această perioadă ni s-au cerut clarificări peste clarificări, la care s-a răspuns cu promptitudine. Sala de sport va avea suprafaţa sportivă dimensionată pentru handbal, dar va avea marcaje şi pentru terenuri de baschet sau volei. Terenul amenajat în interiorul sălii va fi dotat cu coşuri de baschet fixe, porţi, fileu, panouri şi plase, suporţi pentru montarea fileului de volei şi tenis”. Primarul Alexandru Dediu a atras fonduri pentru un proiect cu finanțare europeană, astfel încât unităţile de învăţământ din localitate vor beneficia de toate dotările moderne, începând de la laptopuri, videoproiectoare, table interactive, manuale virtuale şi sistem de proiecţie ultramodern, unde orele pot fi transmise în direct, pe internet, pentru ca elevii care stau acasă din diverse motive să poată asista la ele. Prin urmare, baza materială a şcolii din Păuşeşti Măglaşi este completată cu tot ceea ce impune un sistem educațional modern, cu elevii care au posibilitate acumulării a cât mai multor cunoștințe, cu cadre didactice bine pregătite, dar și cu o administrație locală care acordă, cu adevărat, atenție școlii.

Leave a Response