Un autoturism înmatriculat în Ucraina, cu trei adulți și un bebeluș, a luat foc în mers, în Călimănești

duminică, 10 aprilie 2022

 

Un autoturism înmatriculat în Ucraina a luat foc în mers, sâmbătă, pe DN 7, în localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea, cele patru persoane aflate în maşină, între care şi un bebeluş, reuşind să iasă fără a fi rănite, relatează News.ro. Un bărbat din altă maşină, care a încercat să ajute, a suferit arsuri la palme şi antebraţe. „Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi astăzi, în jurul orei 13.50, pentru stingerea unui autoturism înmatriculat în Ucraina, al cărui habitaclu a fost cuprins de flăcări”, a transmis ISU Vâlcea. La acel moment, autoturismul se afla în trafic, pe DN 7, în localitatea Călimăneşti.

În autoturism se aflau patru persoane - trei adulţi şi un copil de o lună. O alta persoană, aflată în alt autoturism, care circula împreună cu cel care a luat foc, a suferit arsuri de gradele I şi II la palme şi antebraţe, în încercarea de a ajuta. El a primit îngrijiri medicale şi a refuzat transportul la spital. Incendiul a fost lichidat de către SVSU Călimăneşti, iar din primele cercetări s-a stabilit că focul a pornit în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii. Pe toata durata intervenţiei traficul a fost blocat pe direcţia Sibiu-Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe