Cel mai mare proiect depus de Primăria Râmnicului prin PNRR, de 10 milioane euro, vizează renovarea energetică a Blocului V1

luni, 18 aprilie 2022

 

Recent, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat depunerea proiectului „Lucrări de consolidare seismică şi renovare energetică la Blocul V1, strada General Magheru nr. 7”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă Componenta 5 - Valul Renovării, Axa 1 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădirile rezidenţiale multifamiliale, operaţiunea A.1: Renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor rezidenţiale multifamiliale. S-a mai aprobat valoarea maximă eligibilă a proiectului în cuantum de 10.029.600 euro, respectiv 49.372.711 lei. Consiliul a mai decis finanţarea din bugetul local al UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a tuturor cheltuielilor neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului astfel cum acestea vor rezulta din documentaţiile tehnico-economice sau contractul de lucrări, solicitate în etapa de implementare.

Prin intermediul acestei operaţiuni din PNRR vor fi sprijinite activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru consolidarea seismică şi creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale multifamiliale. Rata de finanţare acordată prin PNRR pentru aceste proiecte este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA, orice altă cheltuială în afara valorii eligibile a proiectului, constituie cheltuială neeligibilă şi va fi suportată de către beneficiar. Valoarea maximă eligibilă a proiectului aferent clădirilor rezidenţiale multifamiliale corespunde unui: cost unitar pentru lucrările de consolidare seismică de 500 euro/mp (arie desfăşurată), fără TVA; cost unitar pentru lucrările de renovare moderată de 200 euro/mp (arie desfăşurată), fără TVA; cost unitar pentru lucrările conexe de 500 euro mp, fără TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe